ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Peste 21.000 de poliţişti se vor afla în stradă, în perioada 31 decembrie 2013 - 5 ianuarie 2014, în misiuni de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, informează Agerpres.

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), suplimentar celor peste 10.000 de poliţişti care se află în dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, alţi 11.024 sunt pregătiţi să acţioneze în locurile în care se vor organiza manifestările specifice sărbătorilor de iarnă, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente antisociale.

Din totalul poliţiştilor angrenaţi suplimentar, 7.639 sunt de la ordine publică, 1.744 - de la rutieră şi 1.641 de la celelalte structuri. De asemenea, 340 de poliţişti se vor afla în rezervă, fiind pregătiţi să intervină dacă situaţia impune.

Cu prilejul noului an, sunt preconizate a se desfăşura 197 de manifestări publice de amploare (concerte, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă, focuri de artificii), pe raza a 39 de judeţe şi a municipiului Bucureşti, la care sunt aşteptate să participe aproximativ 370.000 de persoane.

În această perioadă, Poliţia Rutieră va acţiona pe întreaga reţea de drumuri, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi prin intensificarea activităţilor specifice, potrivit competenţelor, pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice. Vor fi folosite peste 460 de aparate radar, în vederea prevenirii excesului de viteză.

De asemenea, peste 11.000 de pompieri vor fi prezenţi la nivel naţional, cu prioritate, în zonele în care vor fi organizate manifestări publice de amploare cu focuri de artificii şi îşi vor intensifica acţiunile preventive în vederea depistării şi înlăturării stărilor de pericol şi a potenţialelor cauze de incendiu, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Având în vedere evenimentele tragice petrecute în ultima perioadă, IGSU recomandă, în cazul în care se sesizează scăpări de gaze (miros specific) într-o încăpere/clădire, evacuarea rapidă a utilizatorilor şi întreruperea imediată a alimentării cu gaze şi energie electrică a imobilului de la vana principală, anunţarea defecţiunii, din exteriorul clădirii, cât mai rapid posibil, la Serviciul Deranjamente al distribuitorului local de gaze.
"Coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale acoperişului precum grinzi, astereală şi curăţate periodic, funcţie de calitatea şi cantitatea combustibilului folosit, iar uşile pentru curăţare vor fi bine etanşate. Evitaţi suprasolicitarea instalaţiei electrice, prin utilizarea simultană a mai multor aparate şi nu le lăsaţi nesupravegheate. Lucrările de întreţinere, revizii şi reparaţii la instalaţiile electrice se execută numai de către personal calificat şi autorizat. Se vor utiliza numai obiectele pirotehnice permise de legislaţia în vigoare ce sunt procurate din comerţ de la persoane juridice autorizate în locuri special amenajate. Acestea se vor folosi doar în spaţii deschise, la distanţă de vegetaţie sau materiale combustibile/inflamabil", mai recomandă pompierii.