Octavian Cotescu a văzut lumina zilei pe 14 februarie 1931 la Dorohoi și a început să joace teatru încă din anii de liceu, la Iași. Susține, în toamna anului 1946, examenul de intrare la Conservatorul Ieșean reușind cu rolul Mircea Vadu din „Cumpăna”, apoi pe cel de diplomă la Institutul de Teatru Matei Millo în anul 1950. Este repartizat la Teatrul Bulandra din București, unde a debutat la 12 mai 1951, în spectacolul „Pădurea” de A.N. Ostrovski. A jucat în numeroase filme și piese de teatru alături de actori ca Toma Caragiu sau Dem Rădulescu iar alături de Coca Andronescu a creat un memorabil cuplu fictiv, originar din Lehliu Gară, Tanța și Costel, care a fost prezentat la Televiziunea Română, în anii 1970, într-un mini-serial de mare succes la public și la critică.
 
Înzestrat cu simț al măsurii și cu un zâmbet „sarcastic de fin”, Octavian Cotescu a interpretat într-un mod cu totul original personaje aflate la granița dintre tragic și comic. El a fost actorul care împrumuta eroului său o paletă întreagă de nuanțe și neliniști. A fost unul dintre actorii preferați pentru Teatrul de Televiziune și pentru Teatrul Radiofonic, iar în memoria cinefililor a rămas prin rolurile jucate în cele peste 50 de filme, devenind  și „vocea de aur” a teatrului radiofonic, amintește Radio Reșița. 
 
În anul 1964, după ce Valeria Seciu  a absolvit Institutul de Teatru, Octavian Cotescu a cerut-o în căsătorie. S-au căsătorit în 1966, când actrița a revenit în București, după o absență de doi ani, timp în care jucase la Cluj. La doi ani după căsătoria celor doi, s-a născut fiul lor, Alexandru, cel care a apărut episodic în filmul „Păcală”, alături de celebrul său tată.
 
Născut într-o familie de mari artiști, Alexandru a împlinit un destin aparte, luând calea desăvârșirii prin credință. Călugăr, astăzi, la Muntele Athos și purtând numele de Monahul Daniil, el se numără printre traducătorii celei mai recente ediții românești a culegerii de texte teologice „Everghetinos”.
 
Din păcate, însă, marele actor nu a apucat să se bucure decât 17 ani de băiatul său.Octavian Cotescu a plecat de pe această lume la numai 54 de ani. Ultimul film în care a jucat a fost „Clipa de răgaz” , în regia lui Șerban Creangă, însă clipa numită viață, i-a fost curmată de soartă pe de 22 august 1985. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu,din București, pe Aleea Actorilor și a fost condus pe ultimul drum de o mulțime imensă de oameni.Văduva sa, actrița Valeria Seciu, a refuzat să-și refacă viața.


Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews