25 mai va fi Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi

Și România va marca, în 25 mai, Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi, aniversată în multe țări de pe glob încă din 1983. Evenimentul este coordonat de organizația Salvaţi Copiii România, care dorește să atragă atenţia asupra numărului tot mai mare de dispariţii voluntare în rândul copiilor. Acest organism, în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), se vor implica în numeroase activităţi de informare şi sensibilizare a elevilor, părinţilor, profesorilor şi opiniei publice.
În perioada mai 2013 - mai 2014, în România au fost raportate 3.257 de dispariţii de copii, iar statisticile oficiale arată că, în peste 90% din cazuri, este vorba de plecări voluntare. Potrivit datelor furnizate de Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General de Poliţie, numai de la începutul acestui an a fost solicitată urmărirea la nivel naţional a 1.205 copii. Majoritatea au fost găsiţi, iar în momentul de faţă în evidenţele Poliţiei există 338 de minori, dintre care 61 cu vârste mai mici de 10 ani.
În România, Centrele de Consiliere pentru Părinţi, Centrele Educaţionale şi centrele Creştem Împreună (pentru copii ai căror părinţi muncesc în străinătate) funcţionează la nivel naţional şi furnizează servicii de evaluare, consiliere psihologică şi parenting pentru copii şi părinţi, suport educaţional pentru copii, activităţi de socializare şi timp liber pentru copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, cât şi suport psihologic şi educaţional pentru rudele în grija cărora au rămas aceşti copii.
Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului.
Programele organizaţiei sunt adresate tuturor copiilor, cu o atenţie deosebită către cei aflaţi în situaţii dificile - copiii din comunităţile dezavantajate, copiii victime ale violenţei, exploatării prin muncă, traficului sau neglijării, copiii refugiaţi, peste un milion de copii fiind implicaţi în campaniile şi programele desfăşurate de organizaţie în cei 24 de ani de activitate.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)