ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


 
28 februarie este o zi importantă și cu o încărcătură istorică majoră pentru români. În această zi, în 1997, Regele Mihai a revenit din exil, fiind pentru prima dată după 1989 când sosirea suveranului este acceptată de toate formațiunile politice. Regele Mihai a reprimit pașaport românesc.

Evenimentul a avut loc în timpul în care președintele Emil Constantinescu se afla la conducerea României. Atunci, Regelui Mihai i-a fost redată cetățenia română și i-a fost acordat permisul de a intra în țara noastră. Trebuie amintit că a fost întâmpinat de zeci de mii de români.

Ultimul suveran al Regatului României a trecut la Cele Veșnice pe 5 decembrie 2017, la reședința privată din Elveția, fiind în vârstă de 96 de ani. Adus în țară, trupul neînsuflețit al monarhului a fost depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș, apoi în Sala Tronului de la Palatul Regal din Calea Victoriei (București).
 
Slujba de înmormântare a fost oficiată la Catedrala Patriarhală din Capitală pe 16 decembrie 2017, iar înhumarea a avut loc în seara aceleiași zile la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeș.