ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Simbol ar Rastafarianismului și al muzicii reggae, a primit diverse titluri precum „Regele Reggae-ului”, „Primul Superstar al Lumii a 3-a”, „Onorabilul Nesta Robert Marley”, „Profetul” sau „Învățătorul”.

Mulți nu știu, însă, că personajul central al Rastafarianismului s-a convertit, înainte de moartea sa, în 1981, la creștinism, botezându-se în Biserica Ortodoxă din Ethiopia. 

Bob a purtat dread-uri lungi și a fumat mult cannabis. Acestea nu erau doar „accesoriile unui rockstar”, ci simboluri ale credinței. Rastafarienii cred că planta, fumată, înlătură barierele mentale și deschide calea gândirii iluminate, iar dread-urile își poartă „rădăcina” în Vechiul Testament. Chiar dacă aceste doctrine sunt destul de discutabile, muzicianul era, în mod evident, ghidat de credința în Dumnezeu și iubirea pentru oameni, în slujba cărora s-a pus. Cariera sa muzicală a fost motivată de mai mult decât bani și faimă : „Dacă viața mea este doar pentru mine, pentru propria mea siguranță, atunci nu o vreau. Viața mea e pentru oameni. Pe calea aceasta sunt făcut să merg”. Nu este nevoie să „săpăm” prea adânc în versurile sale pentru a observa credința sa puternică: În „One Love”, intitulat „cântecul mileniului” de BBC, Bob cântă „Îi voi mulțumi și-L voi lăuda pe Domnul și voi fi bine” ( "Give thanks and praise to the Lord and I will feel all right.”). Deasemenea, cântece precum „Cântecul Mântuirii” (Redemption Song) sau „Pururea Iubind pe Jah” („Forever Loving Jah”), acesta fiind cuvântul rastafarian pentru „Dumnezeu”, sunt, în mod clar, rugăciuni.

Bob Marley se ruga, cu muzica lui și, deasemenea o folosea pentru a promova pacea și egalitatea. A avut un impact social atât de puternic, încât în 1976, a fost ținta unei tentative de asasinare. După două zile, chiar dacă presupușii asasini nu au fost de găsit, Bob a urcat din nou pe scenă, cu două răni, urme ale gloanțelor primite. Întrebat de ce și-a asumat un asemenea risc, a răspuns: „Oamenii care încearcă să facă lumea asta mai rea, nu-și iau o zi liberă. Cum să pot eu?”
Marley voia o lume mai bună. S-a împrietenit cu Arhiepiscopul Orthodox al Ethiopiei, Abuna Yesehaq, prin mijlocirea căruia a făcut multe donații. Noului său prieten i-a pus la dispoziție o casă, în care acesta a locuit mulți ani de zile. Părintele Malakot, capul Bisericii din Jamaica, mărturisește:
„Bob a plâns când arhiepiscopul l-a chemat să se convertească și să își dăruiască inima lui Hristos. A decis să accepte să fie botezat”.
S-a botezat la data de 4 noiembrie 1980, convins că L-a găsit pe Dumnezeu, despre care a scris atâtea cântece de laudă. Mulți dintre rastafarienii care îl idolatrizau, dar și dintre prietenii săi apropiați au fost foarte mâhniți de această schimbare majoră a vieții cântărețului, însă cel care devenise simbolul internațional al Rastafarianismului a fost de neclintit în decizia sa de a deveni ortodox. Acest gest este, oarecum, de înțeles, având în vedere că religia fumătorilor de „Ganja” Îl recunoștea pe Iisus Hristos ca Fiu al Lui Dumnezeu. Diferența este că, pe lângă alte influențe, aceasta a „adoptat” și fumatul de cannabis, ca „obicei sfânt”. Marley a fost, însă, un căutător al adevărului și s-a întors la credința-mamă, Ortodoxia, arătându-și voința de a renunța la tot pentru a urma Lui Dumnezeu. Arhiepiscopul care l-a botezat cu doar câteva luni înainte ca acesta să-și dea duhul, a declarat, într-un interviu:
„Îmi aduc aminte că odată, când slujeam, am privit spre Bob, căruia îi curgeau șiroaie de lacrimi pe față...Când a fost în turneu prin Los Angeles și New York și în Anglia, a predicat credința ortodoxă și mulți oameni din acele orașe s-au întors la Biserică datorită lui Bob. ... Când a primit Botezul, și-a îmbrățișat familia și a plâns, au plâns împreună vreo jumătate de oră.”

Judy Mowatt, una dintre vocalistele sale, a declarat că a primit un telefon de la soția lui Bob, când acesta era pe moarte :
Mi-a spus că Bob se afla într-o durere imensă, a întins mâna și L-a rugat pe Iisus să îl ia El.”
Rugăciunea i-a fost ascultată, Bob Marley dându-și duhul la data de 11 mai 1981, la doar 36 de ani.
„Mulți rastamani îl numeau Profetul, chiar și eu, fiind capul Bisericii în Jamaica, am văzut că a fost un profet, pe bună dreptate. Muzica sa era inspirată de Dumnezeu. Era o expresie a crezului său, că Domnul e cu el și a inspirat atât de mulți oameni să intre în Biserică, mulți fiind inspirați chiar și acum, după moartea sa, să se convertească. Acum 5 luni am botezat un preot Rasta cu dreadlock-urile lui imense, care a venit la Biserică cu soția sa. ”, mărturisește Părintele Malakot.

Există pe tarabe atât de multe tricouri, chiar și scrumiere cu fața lui Bob Marley, din păcate, zâmbind spre o frunză de cannabis, deși este bine de știut că el zâmbea spre Iisus Hristos, spre viață. Acesta a fost mesajul său. După moartea sa, Nesta Robert Marley nu a fost înmormântat sub o plantație de cannabis, ci a primit o slujbă creștinească.

 Marley Funeral book