ascultă articolul

Mulți dintre cei ce au fost „să vadă minunea” mărturisesc că mâinile părintelui sunt, uneori calde, ba chiar că ar clipi sau și-ar mișca ușor buzele. Sfântul a fost descoperit, în 1998, în cimitirul din Giulești al Capitalei, întreg, neputrezit și binemirositor, întocmai ca un sfânt. Deși necanonizat încă, părintele Ilie Lăcătușu aduce sute de pelerini în capela cimitirului din Giulești, unde este așezat.

Credincioși din toată țara au ajuns în București pentru a se ruga sfântului găsit întreg în Giulești. Este vorba despre părintele Ilie Lăcătușu, despre care atât credincioșii, cât și cei mai sceptici, dar care au avut curiozitatea să meargă să-l vadă, mărturisesc că face minuni.

În anul 1983, aflat în spital, părintele le-a spus celor de lângă el că, dacă va trăi până după 22 iulie, va mai trăi încă doi ani. Și-a exprimat și rugămintea ca, dacă soția îi va muri peste 15 ani, să fie îngropată lângă el. A murit chiar pe 22 iulie, iar peste 15 ani, în 1998, avea să moară și soția sa, Ecaterina. La înmormântarea soției părintelui, pe 29 septembrie 1998, cei prezenți s-au aflat în fața unui fapt neașteptat: trupul părintelui era neputrezit, întreg, binemirositor. Pentru a se convinge că trupul părintelui nu a rămas neputrezit din motive biologice, membrii familiei au lăsat trupul în contact cu aerul. Dar, după nouă săptămâni, trupul era intact și cu miros plăcut, conform redacției Vestitorul Ortodoxiei.

La data de 22 iulie 2014, cavoul părintelui Ilie Lăcătușu din Cimitirul Giulești va fi deschis toată ziua, iar la orele 11:30 va fi oficiată slujba Parastasului.

Viața și activitatea părintelui Ilie Lăcătușu

S-a născut pe 6 decembrie 1909, în satul Crăpăturile din județul Vâlcea, din părinți apropiați de Biserică, Marin și Maria Lăcătușu. Tatăl său a fost cântăreț bisericesc. Copilăria la țară, farmecul universului țărănesc i-au deschis inima spre Dumnezeu, pe care și-a dorit să Îl slujească cu toată ființa.

Între anii 1922 și 1930, a urmat Seminarul Sf. Nicolae din Vâlcea, unde s-a evidențiat prin însușirile sale deosebite. Între 1930 și 1934 a frecventat Facultatea de Teologie din București, ai cărei profesori erau personalități marcante ale vieții religioase de atunci. În martie 1931 s-a căsătorit cu învățătoarea Ecaterina Popescu, născută în Cordești, Gorj – n.ed.]

După ce, în septembrie 1934, a fost hirotonit preot al parohiei Osica de Jos, în județul Olt, părintele a fost mutat mai târziu la Buicești, în Mehedinți. Ani de zile viața părintelui a fost liniștită, ocupându-se cu râvnă de misiunea sa, având și grija familiei, binecuvântată de Dumnezeu cu cinci copii.

[Din vara anului 1942 până în primăvara anului 1943, părintele a fost trimis de Misiunea Ortodoxă Română să propovăduiască peste Prut, la Odessa, și apoi în parohia Sersenița din Transnistria. – n.ed.]

În 1952, odată cu unul din valurile de arestări din rândurile preoților, părintele Ilie a ajuns la colonia de muncă Galeșu, la Canal. De aici a fost mutat apoi la Colonia Peninsula, Constanța. (...) [Din septembrie 1953 până în aprilie 1954, părintele a fost mutat la formațiunea de muncă 0680 din Onești. – n.ed.] În 1954, autoritățile comuniste au îndulcit puțin persecuția și părintele a fost eliberat. Dar în 1959, prigoana s-a înăsprit și a fost condamnat din nou la muncă silnică, în Deltă, la Periprava. Regimul aspru de acolo i-a cauzat urmări serioase sănătății.

 

Din 6 mai 1964, părintele a avut domiciliu forțat la Bolintin. Apoi, din 20 decembrie 1964 până pe 1 august 1970, a slujit în Parohia Gârdești. Apoi a fost mutat la parohia Cucuruzu, în comuna Răsuceni, de unde s a pensionat la începutul anului 1978.

O posibilă canonizare

În ziua de 21 iunie 1999, câteva asociații (Frăția Ortodoxă Română, Liga Studenților, Asociația Română a Foștilor Deținuți Politici și Luptători Anticomuniști, Grupul Scara - Asociația Română de Antropologie Audiovizuală, Asociația Christiana, Fundația Anastasia, Liga Tineretului Ortodox Român, Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români) au semnat un memoriu pentru deschiderea dosarului de canonizare al părintelui Ilie Lăcătușu.

„Urmașii Părintelui au solicitat preoților și ierarhilor din țară și de peste hotare să facă slujbe de dezlegare. Din 1 mai 1999, la Mănăstirea Frăsinei s-au făcut timp de 40 de zile, slujbe de dezlegare, după Sfânta Liturghie. Cu ocazia parastasului de un an de la deshumare, Prea Sfințitul Teodosie Snagoveanul i-a citit o rugăciune arhierească de dezlegare pentru eventualele păcate mari sau anateme care ar împiedica trupul preotului să putrezească. La 6 februarie 2000, Mitropolitul Serafim Joantă, al Europei Centrale și de Nord, a oficiat o slujbă însoțită de rugăciunile de dezlegare. Trupul a rămas în continuare neputrezit și, ca urmare, Patriarhia a constituit dosarul de canonizare al Părintelui Ilie Lăcătușu”, conform unui articol apărut la data de 23 iulie 2008, pe site-ul Hotnews.

Oficial, nu a apărut nicio dezmințire legată de această știre privitoare la deschiderea dosarului de canonizare. Dimpotrivă, știrea a fost confirmată ulterior de către părintele Costel Stoica, pe-atunci purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, care a declarat: „Părintele este pe o posibilă listă de canonizare. Doar că, în practica ortodoxă, nu există grabă, deci acest lucru (canonizarea – n.n.) nu știm când se va întâmpla” (sursa: http://parinteleilielacatusu.blogspot.ro/)

„Toate semnele pledează pentru sfințenia părintelui Ilie, venerarea populară și pietatea pe care moaștele lui le trezesc în popor lucrează continuarea predicării sfinte pe care el a făcut-o, și în viață fiind; ele lucrează sporind credința oamenilor și slăvind, prin ea, pe Dumnezeu cu o putere înmiită față de cum s-a petrecut pe când sfântul trăia. Sunt atâția preoți buni care, în viața lor, au lucrat sfințenia în enoriașii lor, mulți dintre ei suferind sau murind în închisori. Cine își amintește de ei? Doar familiile și prietenii rămași în viață. În părintele Ilie Lăcătușu, Dumnezeu a pus ceva mai mult: neputrezirea, mireasma sfântă și, mai ales, puterea predicării Cuvântului și după moarte, prin minunea pe care a făcut-o cu trupul lui”. (Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa)