ascultă articolul

Domnia lui Constantin Brâncoveanu a marcat o perioadă înfloritoare în istoria Țării Românești, deși s-a incheiat tragic pe 15 august 1714. Luptând pentru eliberarea țării de sub jugul otoman, domnul roman a fost prins și decapitat de către turci, împreună cu cei patru fii ai săi și sfetnicul Ianache Văcărescu. Martiriul lor este deja cunoscut ca simbol al jertfei creștine românești.

Constantin a ajuns la domnie într-o perioadă agitată pentru istoria Țării Românești, în timpul unui îndelungat război între turci și austrieci. Înzestrat cu diplomație și un simț politic înnăscut, tânărul domn a reușit să păstreze legături de prietenie cu toate Marile Puteri, pentru a feri țara de jafuri și pustiiri. A rezistat eroic în fața presiunilor interne și externe și a reușit să apere pacea și independența Țării Românești și să se impună, ca egal, Imperiilor Habsburgic, Rus și Otoman, factorii politici de decizie ai Europei. În fața tentativei austro-ungare de a ocupa și jefui cele mai importante localități din punct de vedere strategic și economic, Brâncoveanu a chemat în ajutor pe turci. S-a debarasat însă de acest ajutor periculos prin promisiuni și numeroase daruri, după înfrângerea trupelor de ocupație ale generalului austriac Heissler la Tohani-Zărnești (11 august 1690). Radu Greceanu, cronicarul său, va consemna: "Să muncia și să năvoia ca și pre nemți fără primejdie să-i scoată și pre turci și pre tătari să-i oprească să nu intre în țară", potrivit crestinortodox.ro

Bătălia de la Zărneşti-Tohani (11/21 august 1690) a fost o operaţiune militară iniţiată de Emeric Thököly, comandantul militar al curuţilor şi pretendent la tronul Transilvaniei, împotriva trupelor imperiale conduse de generalul Donat Heissler (cu participarea lui Constantin Brâncoveanu de partea transilvănenilor).

Domnul muntean, Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714), a continuat relaţiile diplomatice iniţiate deCantacuzini, pe tot parcursul secolului al XVII-lea (cu Imperiul Habsburgic, Rusia, Polonia sau grupuri influente de la Constantinopol). Incertitudinile ce au marcat începuturile domniei s-au răsfrânt negativ asupra contactelor cu imperialii, care au decis să acţioneze militar împotriva Ţării Româneşti. Un corp de oaste habsburgic, sub comanda lui Donat Heissler a intrat în Ţara Românească, la începutul anului 1689, şi a înaintat până la Bucureşti, pe care îl va ocupa. Curtea munteană a încercat, în repetate rânduri, să-i convingă pe imperiali de oportunitatea de a se retrage şi de a reveni la masa negocierilor. Refuzul acestora l-a determinat pe domn, aflat temporar la Ruşi (Prahova), să solicite ajutor otoman şi tătar, în vederea restabilirii sale în scaunul de la Bucureşti. Apelului său au răspuns Cerchez Ahmed paşa şi Gazi Ghirai, fiul hanului tătar. Posibilitatea unui încleştări de forţe habsburgo-tătaro-otomane l-a îngrijorat pe Donat Heissler, care şi-a retras trupele spre Transilvania.

Moartea principelui Mihai Apafi I (15 aprilie 1690) şi problema succesiunii la tron au complicat situaţia politică locală.

Constantin Brâncoveanu a decis intervenţia în chestiunile intestine ale statului transilvan, încercând să impună candidatura lui Emeric Thököly, liderul curuţilor şi adversar declarat al Vienei. Bătălia dintre detaşamentele lui Heissler şi armata eterogenă coordonată de Thököly, formată din trupe transilvane, otomane, tătare, corpul armat al lui Brâncoveanu, ca şi cel trimis de omologul să moldovean, Constantin Cantemir (1685 – 1693), s-a desfăşurat la Zărneşti (judeţul Braşov), la 11/21 august 1690.

Imperialii au suferit o grea înfrângere, Donat Heissler fiind luat prizonier. Domnul muntean s-a retras spre Bucureşti, evitând contraofensiva Casei de Austria, prin Ludwig von Baden. După restabilirea raporturilor dintre casa de Habsburg şi Transilvania, relaţiile diplomatice dintre Constantin Brâncoveanu şi Viena au cunoscut o evoluţie favorabilă, conform enciclopediaromaniei.ro

Constantin Brâncoveanu a sfârșit decapitat, împreună cu cei patru fii ai săi și sfetnicul Ianache Văcărescu, pentru că au refuzat să renunțe la credința strămoșească ortodoxă. Cele șase trupuri decapitate au fost aruncate în apele Bosforului, iar capurile purtate pe ulitele cetății. „La rugăciunile doamnei Marica, aflată în închisoare, niște pescari credincioși au pescuit trupurile lor, înmormântându-le în Biserica Adormirii Maicii Domnului din insula Halki. ”, conform crestinortodox.ro.

Moaștele celui ce s-a dovedit a fi sfânt, Constantin Brancoveanu au rămas în biserica de pe insula Halki până în vara anului 1720, când credincioasa doamnă Maria Brâncoveanu le-a strămutat în Valahia. Deși mormântul din Mănăstirea Hurezi aștepta trupul voievodului, acesta a rămas gol, doamna Maria fiind convinsă că turcii vor căuta trupul voievodului în acel loc și, de îl vor găsi, îl vor pângări. Astfel, ea l-a înmormântat în Biserica Sfântul Gheorghe Nou, din București, unde acestea se află și astăzi, consemnează aceeași sursă. Anul acesta, moaștele mucenicului Constantin Brâncoveanu au fost deshumate și așezate într-o raclă, spre a fi cinstite de către credincioși. După atâția ani, acestea s-au găsit întregi și plăcut mirositoare, fenomen frecvent printre cei care și-au dat viața pentru a nu se lepăda de credința în Hristos, mucenicii. Pot fi găsite în Biserica Sfântul Gheorghe Nou, din centrul Bucureștiului, iar pe 16 august, pentru a nu se suprapune cu Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Sfântul Constantin Brâncoveanu va fi cinstit și prăznuit așa cum se cuvine unui sfânt.