În fiecare an, pe 8 noiembrie este marcată Ziua Internațională a Zonelor Urbane, eveniment cunoscut și sub numele de Ziua Mondială de Planificare a Orașelor sau Ziua Mondială a Urbanismului.

Ziua Internațională a Zonelor Urbane este aniversată din 1949, în peste 30 de țări, la inițiativa profesorului Carlos Maria della Paolera, de la Universitatea din Buenos Aires, cu scopul de a veni în sprijinul specialiștilor interesați, dar și a publicului larg, cu soluții pentru organizarea orașelor fără a afecta mediul înconjurător.

Prin celebrarea acestei zile, sunt aduse în prim-plan problemele urbanizării cu efectele ei asupra evoluției durabile a societății și promovarea unei mai bune planificări.

Urbanizarea nu este un fenomen nou. Ea a apărut pe o anumită treaptă din evoluția societății și, din acel moment, nu a mai fost cale de întoarcere din expansiunea sa. A schimbat fața lumii și a adus modificări atât în viața, cât și în mentalitatea oamenilor. Dacă, în urmă cu aproximativ 30 de ani, existau doar două metropole cu peste 10 milioane de locuitori (New York și Tokyo), astăzi numărul acestora a crescut semnificativ, la peste 20 de aglomerări umane.

Potrivit estimărilor Națiunilor Unite, populația globală a ajuns la 1 miliard în 1804. 123 ani mai târziu, în 1927, a fost de 2 miliarde. După doar încă 33 de ani, în 1960, a ajuns la 3 miliarde. A atins cifra de 4 miliarde 14 ani mai târziu, în 1974. În 1987, a ajuns la 5 miliarde, apoi 6 miliarde în 1999, pentru ca, în prezent, să depășim 7 miliarde. Creșterea populației duce la provocări colosale în managementul urban, provocări precum lipsa locuințelor, infrastructura inadecvată, congestie și o calitate scăzută a vieții în mediul urban.

În această zi, sunt organizate diverse manifestări în instituțiile de învățământ sau în locuri publice pentru a înțelege mai bine importanța fenomenului de urbanizare în desfășurarea zilnică a vieții noastre. La nivel mondial, în preajma acestei zile, are loc o conferință online, la care participă experți în domeniu.

Tema din 2013 este apa și provocările acesteia - inundații, secetă, schimbări climatice, precum și gestionarea cererii de apă.

România participă alături de alte 15 state europene la programul european Rețeaua Europeană de Cunoștințe în Urbanism - European Urban Knowledge Network (EUKN), care are drept obiectiv facilitarea schimbului de cunoștințe din domeniul urbanismului, în scopul susținerii elaborării de politici urbane eficiente, promovând dezvoltarea durabilă a orașelor.