ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Câștigul salarial mediu net a crescut cu 6 lei față de luna trecută, ajungând la valoarea de 1615 lei, cele mai mari valori fiind înregistrate în intermedieri financiare, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, a anunţat joi Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, în intermedieri financiare câştigul a fost de 3.829 lei, iar în hoteluri şi restaurante de 900 lei.
Cea mai mare creştere a câştigului salarial mediu net s-a înregistrat în activităţi extractive (de 13,2%), iar cele mai accentuate scăderi în extracţia petrolului şi gazelor naturale şi în fabricarea produselor de cocserie şi a celor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (cu 26,1%, respectiv 17,7%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna septembrie în învăţământ (4,0%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice. De asemenea, în administraţia publică şi sănătate şi asistenţă socială câştigul salarial mediu net a crescut uşor în luna octombrie faţă de luna septembrie 2013, cu 0,2%, respectiv 0,6%", arată INS, într-un comunicat.