A cumpărat Clujul prin șpagă dată la președintele CJ Horea Uioreanu

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost arestat preventiv alături de doi oameni de afaceri, Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, pentru luare/dare de mită, fals şi spălare de bani. Procurorii îl acuză pe Uioreanu că a luat de la cei doi aproape un milion de lei mită, 300 mii lei, respectiv 700 mii lei. Reţeta e banal de penală: îţi dau ilegal o lucrare din banii statului, tu cotizezi la buzunarul meu. Aloc bani pentru lucrări, tu din nou cotizezi.
După arestarea celor trei, preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, şi Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, am aflat nedumeriţi că ar fi fost vorba de bani
pentru finanţarea campaniei electorale. Cei trei ar fi recunoscut că au primit, respectiv au dat bani, dar nu era şpagă, ci bani pentru campanie. Poate la recurs am putea afla că erau bani pentru orfelinate. MITA, într-adevăr, poate fi disimulată în multe feluri. Iar pentru finanţarea campaniei electorale există contracte legale de donaţie.
Oricum, în dosar procurorii scriu negru pe alb că nu este vorba strict de pistă sau de parcarea pentru aeronave. Bene ar fi dat mita către Uioreanu în perioada octombrie 2012 - martie 2014. Circuitul Sfântei Şpăgi ar fi început la doar câteva luni după ce Uioreanu a ajuns preşedinte al CJ Cluj. Şi era vorba de mită pentru a dispune alocări de resurse de la bugetul CJ Cluj pentru plăţile efectuate la lucrările de Aeroport, precum şi pentru alte proiecte aflate în derulare, tot cu finanţare de la bugetul judeţean.
De asemenea, legat de faptul că săracul Bene nu avea bani
de salarii, nu trebuie uitat faptul că din puzderia de contracte cu CJ Cluj, în valoare de zeci de milioane de euro, Bene a cumpărat jumătate de Cluj: restaurantele Aroma şi Da Vinci, Hotel Melody (preţ – 5 milioane de euro) precum şi alte investiţii mobiliare.
După arestarea celor trei, preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, şi Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, am aflat nedumeriţi că ar fi fost vorba de bani

Oricum, în dosar procurorii scriu negru pe alb că nu este vorba strict de pistă sau de parcarea pentru aeronave. Bene ar fi dat mita către Uioreanu în perioada octombrie 2012 - martie 2014. Circuitul Sfântei Şpăgi ar fi început la doar câteva luni după ce Uioreanu a ajuns preşedinte al CJ Cluj. Şi era vorba de mită pentru a dispune alocări de resurse de la bugetul CJ Cluj pentru plăţile efectuate la lucrările de Aeroport, precum şi pentru alte proiecte aflate în derulare, tot cu finanţare de la bugetul judeţean.
De asemenea, legat de faptul că săracul Bene nu avea bani

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)