ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Poliţiştii rutieri au demarat în ţară, începând cu această săptămână, o campanie de informare a conducătorilor auto cu privire la modificările legislaţiei rutiere privind utilizarea obligatorie a centurilor de siguranţă şi a sistemelor de fixare a copiilor în scaune, în autovehicule.

Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs

La prima oră a dimineţii de marţi, preponderent în zona grădiniţelor, poliţiştii din judeţul Suceava i-au oprit pe şoferii care transportau copii, informează Monitorul de Suceava.

„La nivelul întregului judeţ au fost oprite în trafic peste 400 de vehicule care transportau copii. S-a constatat că foarte puţini conducători auto erau informaţi cu privire la noutăţile legislative”, a declarat subcomisarul Ionuţ Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Cum acţiunile sunt deocamdată de prevenire, în loc de amenzi conducătorii auto au primit materiale de informare cu privire la modificările legislative şi sancţiunile de care sunt pasibili dacă nu respectă normele legale.

Reamintim care sunt noile prevederi ale hotărârea de Guvern nr. 11/2015 ce aduce modificări importante, care se vor pune în aplicare din 15 februarie.

Cea mai importantă modificare legislativă face referire la copiii cu o înălţime de până la 135 de cm, care vor putea fi transportaţi în autovehicule doar dacă sunt protejaţi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii. În ceea ce priveşte copiii mai mari, aceştia vor putea fi transportaţi doar dacă poartă centuri de siguranţă pentru adulţi, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau a feţei.

De asemenea, şoferii trebuie să informeze pasagerii despre obligaţia legală de a purta centuri de siguranţă, inclusiv pentru locurile din spate. Mai mult, şoferii sunt obligaţi să se asigure, pe timpul şofatului, că minorii au centuri de siguranţă ataşate sau sunt fixaţi în scaun, după caz.

Şoferii care transportă copii în alte condiţii decât cele amintite vor fi sancţionaţi cu 4-5 puncte de amendă şi 3 puncte de penalizare. Un punct de amendă înseamnă, în momentul de faţă, 97,5 lei, adică 10% din salariul minim pe economie.