A început construcția conductei BRUA. Controversele rămân

Transgaz, una din cele mai importante companii din portofoliul Ministerului Economiei, a demarat astăzi contrucția conductei BRUA, anunță un comunicat oficial, care declară proiectul drept unul de interes național. Transgaz construiește infrastructura de pe teritoriul României, din coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria, cu susținerea Comisiei Europene.
Proiectul presupune construcția conductei de transport gaze naturale Podișor-Recaș, în lungime de 479 km, valoarea totală estimată fiind de 478,6 milioane euro. 40% din cheltuielile eligibile estimate sunt acoperite de Uniunea Europeană, printr-un grant în valoare 179,3 milioane de euro.
Conducta BRUA va fi în mare parte utilizată pentru tranzitul de gaze- vor fi transportate gaze din unele țări în alte țări, tranzitând România. Este și unul dintre motivele pentru care proiectul nu a fost scutit de controverse. Din Bulgaria nu va veni niciun pic de gaz, pentru că pur și simplu Bulgaria nu are gaz și nici nu este conectată la vreo magistrală din Turcia prin care este adus gaz din Orient spre Occident. Vizat este, defapt, gazul românesc din Marea Neagră, estimat la 80-120 miliarde de metri cubi. Controversa legată de adevărații destinatari ai gazului rămâne, devreme ce în comunicatul oficial, Ion Sterian, Directorul General al Transgaz, vorbește doar despre cum "Segmentul BRUA de pe teritoriul Românei ne va permite să încasăm sume importante de bani din tarifele de transport și tranzit".
În decembrie 2017, companiile de transport al gazelor din România și Ungaria (Transgaz si FGSZ) au organizat licitații pentru rezervarea unei capacități de transport al gazelor de aproximativ 4 miliarde mc gaze/an, prin conducta BRUA, acestea fiind câștigate de firme din Ungaria. Licitațiile au fost făcute în condițiile în care Ungaria a decis vara trecută ca BRUA să se oprească pe teritoriul său, fără vreo extindere către Austria, așa cum era proiectul inițial. Ungaria ar urma să le redirecționeze pe alte rute, către Slovacia, Ucraina, Serbia și Croația.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)