A murit deputatul minorităţii italiene, Mircea Grosaru

Deputatul minorităţii italiene Mircea Grosaru, în vârstă de 61 de ani, a murit luni, în urma unui infarct, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Suceava, la orele prânzului. Acesta a venit la spital la ora 9:34, potrivit medicilor, care l-au diagnosticat cu "sindrom coronarian acut, şoc cardiogen, bloc de ram drept recent instalat", astfel că Mircea Grosaru a fost internat de urgență în secţia Cardiologie - Terapie Intensivă.
Mircea Grosaru, de profesie avocat, era deputat aflat la al patrulea mandat din partea minorităţii italiene, fiind membru al Comisiei Juridice şi preşedinte al Asociaţiei Italienilor din România. Acesta fusese decorat de fostul președinte al Italiei, Giorgio Napolitano, cu distincția Ordinul Republicii Italiene în rang de Cavaler, medalii și distincții (Ordine della Stela della Solidarieta Italiana in grado di Cavaliere), și de Gianfranco Fini, Preşedintele Camera Deputaţilor de la Roma, cu o medalie onorifică.
De asemenea, între 2006 - 2008, a fost membru al Universal Peace Federation, organizație din partea căreia a primit și o Diplomă de Onoare, iar în 2010 a fost primit în Baroul Hong Kong. Nu în ultimul rând, în 2012 a fost numit arbitru internațional la Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
Pe fondul instabilităţii hemodinamice accentuate, pacientul a instalat stop cardio-respirator care nu a putut fi resuscitat în ciuda manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul la ora 11:30.
Mircea Grosaru, de profesie avocat, era deputat aflat la al patrulea mandat din partea minorităţii italiene, fiind membru al Comisiei Juridice şi preşedinte al Asociaţiei Italienilor din România. Acesta fusese decorat de fostul președinte al Italiei, Giorgio Napolitano, cu distincția Ordinul Republicii Italiene în rang de Cavaler, medalii și distincții (Ordine della Stela della Solidarieta Italiana in grado di Cavaliere), și de Gianfranco Fini, Preşedintele Camera Deputaţilor de la Roma, cu o medalie onorifică.

De asemenea, între 2006 - 2008, a fost membru al Universal Peace Federation, organizație din partea căreia a primit și o Diplomă de Onoare, iar în 2010 a fost primit în Baroul Hong Kong. Nu în ultimul rând, în 2012 a fost numit arbitru internațional la Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)