ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


UPDATE 08.31 Trupul neînsufleţit al pilotului Adrian Iovan a fost scos, în noaptea de luni spre marţi, din avionul prăbuşit în Munţii Apuseni de către echipe de descarcerare ale ISU Bihor şi Cluj, urmând să fie dus la Institutul de Medicină Legală Cluj, unde va fi transportat şi trupul tinerei decedate.

Şeful Institutului de Medicină Legală Cluj, Marius Vartic, a declarat, marţi dimineaţă, corespondetului MEDIAFAX că a trimis o maşină la locul accidentului pentru ridicarea trupurilor celor două persoane decedate - pilotul Adrian Iovan şi studenta care se afla în avionul prăbuşit.

"Am trimis marţi dimineaţă după ora 7.00 o maşină pentru a aduce cadavrele celor două persoane decedate în accidentul de avion din Apuseni, la dispoziţia Poliţiei. Vor ajunge la IML Cluj în jurul amiezii şi vom efectua autopsia lor", a spus Vartic.

[divider]

UPDATE 08.22 - Răniţii în accidentul aviatic sunt conştienţi, fiind internaţi la terapie intensivă.

Studenta care şi-a pierdut viaţa, luni, în accidentul aviatic produs în Munţii Apuseni a fost găsită în stop-cardio respirator de către echipajele care au ajuns la faţa locului, avea multiple fracturi şi traumatisme şi hipotermie severă, a declarat medicul şef al UPU Cluj, Adela Golea. Tânăra era studentă în anul V la Institutul de Medicină Militară din Bucureşti.

[divider]

UPDATE 00:28 Răzvan Petrescu, copilotul avionului care ar fi aterizat forţat luni după-amiază, este în stare critică, acuzând un şoc hipovolemic ca urmare a hemoragiei masive, iar medicii Valentin Calu, Cătălin Pivniceru şi Sorin Ianceu sunt în stare medie spre gravă, cu fracturi multiple, potrivit SMURD.

[divider]

UPDATE 00:00 Studenta grav rănită a murit în ciuda intervenţiei echipei de prim ajutor care i-a făcut manevre de resuscitare, anunţă Mediafax.

[divider]

UPDATE 23:20 Adrian Iovan, pilotul aeronavei prăbuşită, luni, a murit, a declarat Dan Mircea Petrescu, de la Salvamont Bihor. Acesta a mai precizat că "avionul este făcut praf".

adrian iovan

"O persoană a fost dusă pe braţe la un drum, iar ceilalţi cinci răniţi au venit pe picioarele lor, însă niciunul nu este bine. Vă daţi seama că este un avion care a căzut. Avionul este făcut praf", a spus Petrescu.

Pilotul Adrian Iovan avea o experienţă de peste 16.000 de ore de zbor şi licen?ele în termen de valabilitate, potrivit Ministerului Transporturilor.

Iovan avea 55 de ani şi o carieră de aproape 40 de ani ca pilot la Tarom şi BlueAir.

După pensionare, el le preda studenţilor din anii terminali ai Şcolii de Piloţi şi pilota avioane de mici dimensiuni.

[divider]

UPDATE 22:00 Toate cele şapte persoane din avionul care a aterizat forţat au fost găsite în viaţă, două dintre acestea, respectiv pilotul Adrian Iovan şi o studentă, fiind în stare gravă, potrivit unor surse medicale.

Pădurarul Corneliu Olar, care a coordonat operaţiuni locale de găsire a victimelor, a relatat la B1Tv că unul dintre răniţi era într-o stare critică şi a fost transportat de către săteni pe braţe până în localitatea Pietreasa, situată la limita judeţelor Alba şi Cluj, de unde să fie preluat de ambulanţă.

"Mai era o fată în stare foarte critică", a spus Olar, precizând că unul dintre răniţi era încarcerat în avion.
Gheorghe Giurgiu, unul dintre localnicii din judeţul Alba care l-a însoţit pe pădurarul care a găsit răniţii, a declarat corespondentului MEDIAFAX că starea acestora "nu este prea bună".

"I-am găsit, nu sunt într-o stare prea bună, vă daţi seama. Acum le facem foc pentru că le este frig. Sunt şapte persoane, iar o femeie este într-o stare mai gravă", a spus Giurgiu.

Acesta a precizat că este localnic din Pietreasa şi a participat împreună cu mai multe persoane la acţiunea de căutare.

[divider]

UPDATE 21:30 Premierul Victor Ponta a anunţat, luni seară, că persoanele rănite în accidentul de avion de lângă Beliş au fost găsite, urmând a se organiza transportul acestora la spital.

Surse medicale au precizat, pentru MEDIAFAX, că răniţii au fost găsiţi de un pădurar care cunoaşte zona şi care a transmis coordonatele echipelor de salvatori.

[divider]

UPDATE 19:30 "Salvamontiştii din Beliş au ajuns la locul accidentului aviatic, i-au găsit pe toţi cei şapte răniţi şi le-au acordat primul ajutor şi au transmis coordonatele locului celorlate echipe de intervenţie. Din primele informaţii, răniţii sunt în stare stabilă", a spus Cornelia Trif, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Cluj, pentru Mediafax.

Operaţiunea de căutare a victimelor a durat aproximativ trei ore.

Aeronava, de tip BN2, plecase, luni după-amiază, de la Bucureşti spre Oradea, şi avea la bord un echipaj medical, printre care şi purtătorul de cuvânt de Spitalul Elias, dr. Valentin Calu.

La bordul avionului se aflau patru medici, o asistentă şi doi membri ai echipajului de zbor, iar avionul era pilotat de Adrian Iovan.

[divider]

UPDATE 19:05  Echipele de intervenţie trimise unde a aterizat forţat avionul cu medici care zbura de la Bucureşti la Oradea nu pot găsi locul unde s-ar afla epava, care a fost localizată aproximativ într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri, informează Mediafax.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a spus, la la rândul său, că din informaţiile pe care le are de la şeful Salvamont Cluj, care a trimis echipaje la faţa locului, zona în care se află avionul este la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor.

El a precizat că avionul s-ar afla în zona "Ursoaia", care este foarte accidentată şi se află la o altitudine de peste 1.400 de metri.

"Cea mai mare problemă este localizarea avionului", a spus Uioreanu.

[divider]

UPDATE 17:13 Avionul s-a prăbuşit în apropierea localităţii Beliş, în judeţul Cluj, la bord aflându-se şapte persoane: patru medici, o asistentă şi doi membri ai echipajului de zbor. Prefectul de Cluj, Gheorghe Vuşcan, a declarat pentru Mediafax că toţi pasagerii aeronavei sunt în viaţă.

Echipajul medical aflat la bordul aeronavei mergea la Oradea pentru o intervenţie de prelevare de organe.

[divider]

O aeronavă care a plecat, luni după-amiază, de la Bucureşti spre Oradea, şi care îl avea la bord un echipaj medical, printre care şi pe purtătorul de cuvânt la Spitalul Elias, dr. Valentin Calu, s-a prăbuşit la judeţul Cluj, potrivit unor surse din MAI.