ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Antonescu nu demisionează, Udrea proclamă o victorie, Dragnea îi ironizează pe liberali

Alegeri europarlamentare 2014. Iată primele reacţii ale oamenilor politici după alegerile europarlamentare de duminică.
Liderul PNL, Crin Antonescu, nu a scos nicio vorbă despre demisia din fruntea partidului, deşi liberalii sunt departe de ţinta de 20% stabilită înaintea alegerilor.
"Indiferent care a fost votul lor, le mulţumesc pentru că şi-au folosit acest drept fundamental care stă la baza democraţiei, într-o chestiune de interes major pentru ţara noastră. Le mulţumesc tuturor, prezenţa nu a fost una masivă, ne aşteptam, din păcate, nici în Europa nu avem o prezenţă masivă din păcate, la noi media este simţitor sub media europeană, noi credeam că va fi invers. Tuturor celor care şi-au exprimat dreptul de vot le mulţumesc. Fac apel la reprezentanţii PNL să-şi facă datoria cu maximă seriozitate şi corectitudine până când voturile sunt numărate, procesul electoral este pe deplin încheiat. Despre rezultate vom vorbi poate şi în această noapte, sigur mâine dimineaţă", a declarat Antonescu.
Elena Udrea a salutat rezultat obţinut de PMP, deşi acesta a fost foarte departe de estimările de dinaintea votului.
"Suntem un partid în care 80 la suta dintre membri sunt oameni noi, partid care îşi construieşte acum structurile, suntem singurul partid de centru-dreapta care a crescut în această campanie. Dacă prezenţa la vot a fost mai mare la alegerile europarlamentare, cerşterea se datorează şi campaniei facută de PMP", a declarat Elena Udrea.
Social democraţii s-au grăbit să îi ironizeze pe foştii colegi de alianţă, liberalii.
"Este eşecul lui Crin, categoric. Pănă la urmă, cetăţenii au sancţionat decizia lor de a ieşi din USL - dacă erau în USL, gândiţi-vă că până acuma aveau 60%. Domnul Mircea Diaconu are cât un partid, are cât PMP", a spus şi Liviu Dragnea.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

Revolta elitelor și trădarea democrației

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)