ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Cei 14 candidaţi care au intrat în cursa pentru Cotroceni

ActiveNews vă prezintă lista finală a candidaţilor la alegerile pentru Preşedinţia României. Nu mai puţin de 14 candidaţi şi-au înregistrat candidaturile la sediul Biroului Electoral Central până marţi seara pentru alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie.
Cine sunt candidaţii înregistraţi în cursa pentru noul mandat de președinte al României:
Victor Ponta (PSD – UNPR – PC)
Este preşedintele Partidului Social Democrat din 2010, iar din 2012 este prim-ministrul României. Are 42 de ani.
Klaus Iohannis (Alianţa Creştin Liberală PNL-PDL)
Klaus Iohannis este primar al municipiului Sibiu, funcţie pe care o ocupă fără întrerupere din anul 2000. Iohannis a făcut parte din Forumul Democrat al Germanilor din România până anul acesta, când a trecut la PNL, devenind în scurt timp preşedintele partidului.
Monica Macovei (independent)
Fost ministru al Justiţiei, Monica Macovei se află la al doilea mandat de europarlamentar.
Elena Udrea (PMP)
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Elena Udrea, este susţinută la aceste alegeri de preşedintele Traian Băsescu, dar şi de primarul Clujului, Emil Boc.
Kelemen Hunor (UDMR)
Kelemen Hunor este din anul 2011 preşedintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, iar în prezent este ministrul Culturii.
Călin Popescu Tăriceanu (independent)
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, candidează în calitate de independent. Neoficlal, însă, Tăriceanu este preşedintele Partidului Liberal Reformator, încă neînregistrat şi format din mai mulţi foşti membri PNL. În vârstă de 62 de ani, Călin Popescu Tăriceanu se află la a cincea căsătorie.
Dan Diaconescu (PP-DD)
Dan Diaconescu a devenit cunoscut odată cu lansarea televiziunii OTV. El este fondatorul Partidului Poporului Dan Diaconescu.
Teodor Meleşcanu (independent)
Fostul director al Serviciului de Informaţii Externe este susţinut de mai multe organizaţii ale societăţii civile şi de Partidul Dreptăţii Sociale (PDS). Meleşcanu, 73 de ani, a demisionat in funcţia de director al SIE după doi ani în fruntea serviciilor.
William Brânză (PER)
Fost deputat PDL, William Brânză candidează la alegerile prezidențiale din partea Partidului Ecologist Român.
Corneliu Vadim Tudor (PRM)
Liderul PRM s-a înscris pentru a cincea oară în cursa prezidenţială. În 2013 el a fost revocat din funcția de preşedinte al partidului pe care l-a fondat.
Szilagy Zsolt (PPMT)
Szilagy Zsolt este candidatul Partidului Popular Maghiar din Transilvania. Zsolt este un susţinător al autonomiei şi a precizat că, în acest sens, vrea impunerea modelului german al federalizării.
Gheorghe Funar (independent)
Funar candidează din postura de independent şi a depus la BEC o listă cu 239.000 de semnături.
Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialistă)
Este de profesie economist şi a avut un mandat de deputat în perioada 1992-1996.
Mirel Mircea Amariţei (Partidul Prodemo)
Mirel Mircea Amariţei a spus că a strâns peste 200.000 de semnături. A fost finanţatorul postului de televiziune Alpha TV Ploieşti.
- Primul tur al alegerilor va avea lor în 2 noiembrie 2014. Dacă unul dintre candidați va obține majoritatea voturilor din primul tur, nu va fi nevoie de o altă rundă de scrutin. În caz contrar, în 16 noiembrie vom fi chemați din nou la urne, la care pe buletinele de vot vor fi înscriși doi candidați, primii doi – în ordinea voturilor obținute în primul tur.
- Campania electorală pentru primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale începe în 3 octombrie și se va încheia în 1 noiembrie, ora 7:00
Cine sunt candidaţii înregistraţi în cursa pentru noul mandat de președinte al României:
Victor Ponta (PSD – UNPR – PC)
Este preşedintele Partidului Social Democrat din 2010, iar din 2012 este prim-ministrul României. Are 42 de ani.
Klaus Iohannis (Alianţa Creştin Liberală PNL-PDL)
Klaus Iohannis este primar al municipiului Sibiu, funcţie pe care o ocupă fără întrerupere din anul 2000. Iohannis a făcut parte din Forumul Democrat al Germanilor din România până anul acesta, când a trecut la PNL, devenind în scurt timp preşedintele partidului.
Monica Macovei (independent)
Fost ministru al Justiţiei, Monica Macovei se află la al doilea mandat de europarlamentar.
Elena Udrea (PMP)
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Elena Udrea, este susţinută la aceste alegeri de preşedintele Traian Băsescu, dar şi de primarul Clujului, Emil Boc.
Kelemen Hunor (UDMR)
Kelemen Hunor este din anul 2011 preşedintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, iar în prezent este ministrul Culturii.
Călin Popescu Tăriceanu (independent)
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, candidează în calitate de independent. Neoficlal, însă, Tăriceanu este preşedintele Partidului Liberal Reformator, încă neînregistrat şi format din mai mulţi foşti membri PNL. În vârstă de 62 de ani, Călin Popescu Tăriceanu se află la a cincea căsătorie.
Dan Diaconescu (PP-DD)
Dan Diaconescu a devenit cunoscut odată cu lansarea televiziunii OTV. El este fondatorul Partidului Poporului Dan Diaconescu.
Teodor Meleşcanu (independent)
Fostul director al Serviciului de Informaţii Externe este susţinut de mai multe organizaţii ale societăţii civile şi de Partidul Dreptăţii Sociale (PDS). Meleşcanu, 73 de ani, a demisionat in funcţia de director al SIE după doi ani în fruntea serviciilor.
William Brânză (PER)
Fost deputat PDL, William Brânză candidează la alegerile prezidențiale din partea Partidului Ecologist Român.
Corneliu Vadim Tudor (PRM)
Liderul PRM s-a înscris pentru a cincea oară în cursa prezidenţială. În 2013 el a fost revocat din funcția de preşedinte al partidului pe care l-a fondat.
Szilagy Zsolt (PPMT)
Szilagy Zsolt este candidatul Partidului Popular Maghiar din Transilvania. Zsolt este un susţinător al autonomiei şi a precizat că, în acest sens, vrea impunerea modelului german al federalizării.
Gheorghe Funar (independent)
Funar candidează din postura de independent şi a depus la BEC o listă cu 239.000 de semnături.
Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialistă)
Este de profesie economist şi a avut un mandat de deputat în perioada 1992-1996.
Mirel Mircea Amariţei (Partidul Prodemo)
Mirel Mircea Amariţei a spus că a strâns peste 200.000 de semnături. A fost finanţatorul postului de televiziune Alpha TV Ploieşti.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Show Satanist cu Șoșoacă la Festivalul Holistic din Sibiu: Pe unde te duci, vibrația e joasă. Trebuie unificate toate spiritele indiferent de religie. Șaman Dragoman: Așa cum spunea părintele Necula sufletul e nemuritor. E compus din 7 chackre în 7 culori

CATEGORIA: "AM FOST UN DOBITOC”... ASTĂZI, CRISTIAN TUDOR POPESCU

CONSIGLIERUL PENALILOR! CTP prins în Dosarul Vaccinurilor? Guru Recorder recunoaște brusc că a fost consilierul secret a doi dintre cei trei penali principali urmăriți de DNA: Cîțu și Voiculescu. Plus Geoană. De ce acum? APAR STENOGRAMELE?

Ion Cristoiu a descoperit în Arhiva SRI un nou document epocal privind asasinarea Căpitanului Mișcării Legionare din 29/30 noiembrie 1938, noaptea Sfântului Andrei: ”Avem ordin să-l împușcăm pe Corneliu Codreanu”. FOTO / VIDEO

Zelenski a cerut 17 milioane de Obuze și 400 de miliarde de Dolari

Iulian Capsali: MĂCAR PUȚINĂ UMILINȚĂ
Recomandările noastre

Adio, NATO! – De ce a mai fost nevoie de Război?

Interviu cu Regele Mihai: „Naționalismul și patriotismul constituie ceva foarte adânc din punct de vedere moral. Tinerii să aplice învățăturile lui Hristos”. 6 ani de la moartea ultimului Rege al României (25 octombrie 1921 - 5 decembrie 2017)

Acad. Ilie Bădescu: Războaiele axiale. Erminia zilei de 1 Decembrie

Show Satanist cu Șoșoacă la Festivalul Holistic din Sibiu: Pe unde te duci, vibrația e joasă. Trebuie unificate toate spiritele indiferent de religie. Șaman Dragoman: Așa cum spunea părintele Necula sufletul e nemuritor. E compus din 7 chackre în 7 culori
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)