ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



O nouă metodă de a însela oamenii a apărut pe străzile din Bucureşti. Persoane tinere opresc cetățenii pe stradă şi îi roagă să îi lase să dea un telefon, invocând diverse pretexte: ori că şi-au uitat telefonul acasă ori că nu mai au credit pe cartelă. Pentru a fi cât mai convingători invocă situaţii de urgenţă precum rude bolnave şi încearcă să trezească compasiunea victimei.

Noii escroci de pe străzi îţi pot instala pe telefon diverse coduri cu ajutorul cărora efectuează tranzacţii de pe telefonul tău. Astfel, ei transferă credit pe numărul lor de telefon sau al altor cunoscuţi. Victima nu-şi dă seama imediat de ceea ce i se întâmplă, abia după ce sună la serviciul "Credit" va observa că i-au fost retraşi bani din cont.