Astăzi s-au împlinit 82 de ani de la asasinarea sălbatică a Căpitanului Mișcării Legionare, Corneliu Codreanu, și a camarazilor săi aflați în detenție, la ordinul regelui Carol al II-lea, eveniment descris din punct de vedere istoric de colaboratorul ActiveNews, col. (r) Florin Șinca, în materialul său care conține și dezvăluirea potrivit căreia împreună cu Corneliu Codreanu urma să fie asasinat și Iuliu Maniu. În completarea acestui articol publicăm un interviu exclusiv cu mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu, plecată la ceruri în urmă cu doi ani, fostă deținut politic în temnițele antihristice și fostă ucenică a Părintelui Arsenie Boca - Sfântul Ardealului.

AUDIATUR ET ALTERA PARS -

"În contextul actual, numai un om cu totul întunecat nu-și dă seama că se dorește să fim satanizați

Ce ne puteți spune despre Corneliu Zelea Codreanu?

Corneliu Zelea Codreanu a avut o chemare și el a dus-o până unde a fost lăsat s-o ducă. Probabil că, dacă era lăsat s-o ducă până la capăt, finalul - biruința legionară pe care-o vedea el - era o biruință în Hristos, o biruință creștină, o victorie a principiilor binelui, cu toate virtuțile binelui. Dar n-a fost lăsat să ducă lucrul acesta până la sfârșit. Căpitanul cred că și-a dat seama de lucrul acesta. Am auzit la un post de radio, dar nu mai știu cine a spus lucrul acesta: Corneliu Zelea Codreanu a fost un clarvăzător. El a știut exact ce-i lipsește neamului acestuia. Îi lipsește omul educat în spirit creștin. Legionarul era, de fapt, ostașul lui Hristos. Aceasta era viziunea Căpitanului. Și-ar fi dus-o până la sfârșit. El a început o luptă pe două planuri, și pe plan politic și pe plan spiritual. Iuliu Maniu a spus: "Recunosc că d-l Codreanu a fost superior gândirii mele. Eu am încercat să adopt în lupta și salvarea țării căi politice; el a ales o cale superioară și anume aceea de a realiza mai întâi caractere, educând un tineret care, pe căi de înălțare creștină, să dăruiască țării totul, moral și spiritual. Astfel, d-l Codreanu voia să creeze mai întâi o elită conducătoare, și apoi un partid”. Căpitanul a inițiat o linie spirituală pe care, din păcate, n-a putut-o finaliza.

A creat Frățiile de Cruce și Cetățuile, organizații de tineret concepute ca școli de educație.

Da. Eu mi-aduc aminte ce m-a atras pe mine în Mișcarea Legionară: programul Cetățuilor, organizația de fete, care era un program de formare a unui bun creștin. Noi trebuia, în fiecare zi, seara, să ne facem examenul de conștiință, să vedem dacă am făcut o faptă bună în acea zi. Dacă nu o făceai, a doua zi trebuia să faci două fapte bune, să nu lași ziua să treacă fără să faci o faptă bună. Dacă făceai o faptă rea, a doua zi trebuia s-o corectezi.

În Mișcarea Legionară m-a adus sistemul de educație. Și atașamentul meu pentru Iisus. Valențele mele cu credința din Mișcarea Legionară le am, nu de la părinții mei. Părinții mei erau credincioși, dar n-aveau suflul acela mistic, dar și românesc, pe care îl dădeau Cetățuile și Frățiile de Cruce.

Dar cine erau educatorii?

Educatorii erau Căpitanul și mâinile lui drepte. Fenomenul îl descrie foarte frumos Lucian Blaga. Acumulările veneau din repetare în repetare. De la el pornea ideea și, prin repetare, ajungea până la ultimul frățior de cruce și până la ultima Cetățuie. Lanțul era așa de închegat, iar aceste repetări erau atât de ritmate și atât de la locul lor, încât nu era nicio fisură. Dacă ar fi fost lăsat, ar fi format pentru România o generație educată în spirit creștin. Generația noastră a fost decimată în toate prigoanele care au fost. Toate reușitele care au fost până atunci au fost decimate, decimate, decimate. Exact cum spune Blaga. Este întrebat nefârtatele, la un moment dat, care-i treaba lui. Și a răspuns: "Moșu’ face leagăne, treaba mea este să fac tot atâtea sicrie câte leagăne face El”. Blaga a prins într-o metaforă nemaipomenită toată opera Căpitanului, decimată prin prigoane cumplite, care au avut loc în etape, după cum se știe.

Dumneavoastră sunteți o personalitate complexă, cu un spirit critic ascuțit. După cum știm, Mișcarea Legionară a fost o formațiune extrem de disciplinată. Cum se împăca un astfel de spirit de disciplină cu acest spirit liber al dumneavoastră și al generației din care ați făcut parte?

Omul liber este un om corect și foarte disciplinat. Libertatea, în adevăratul înțeles al cuvântului, este, așa cum spune Părintele Arsenie Boca, libertatea de păcat. Trăirea în virtute și cu adevărate valori morale, în special cele care izvorăsc din iubire, din generozitate, mă rog, toate virtuțile creștine, te fac liber. Să trăiești în virtute, să n-ai nicio problemă cu conștiința ta. Să ai acea pace, liniște. Ați observat de câte ori revine cuvântul "liniște” în limbajul Căpitanului și cu ce valențe? Este starea aceea de pace pe care o are omul care știe că n-a greșit.Este bucuria pe care ți-o dă faptul bine împlinit, fapta bună, făcută cu adevărat, fără filistinism, fără ipocrizie. Aceasta este adevărata libertate. Iubirea e eliberatoare. Iubirea fără virtute nu este iubire. Este pasiune, patimă.

Cum credeți că este primită jertfa generației dumneavoastră?

Eu am un indiciu, un semn că toate aceste jertfe sunt primite, pentru că sunt oferite fără cârtire. Nu poate Dumnezeu să respingă o jertfă care este dată fără murmur. Este un cântec pe care-l cânta Jean Moscopol: "Când țara viața ne-o va cere/ Cu drag noi o vom da”. Iisus a spus de atâtea ori: „toată inima care mă cheamă cu sinceritate, Eu cobor în ea și fac din ea altarul Meu, Biserica Mea. Aceasta este Biserica vie, pe care forțele iadului n-o vor birui”. De-aia sunt convinsă că e primit orice raport dat în sensul ăsta: "Am fost bătut, am fost chinuit, am fost ținut flămând, dar n-am cârtit, le-am acceptat, Doamne! Le-am acceptat pentru învierea neamului meu, că așa ne-a învățat Căpitanul. Important nu este să fac voia mea, ci să fac voia Ta! Dacă voia Ta a fost să trec prin aceste încercări, eu n-am cârtit, atât cât m-au dus puterile și cât m-ai ajutat Tu, până acolo am ajuns!”.

Considerați că, din punct de vedere spiritual, Mișcarea a învins?

Mișcarea Legionară este biruitoare în spiritul hristic. Cât a dat ea trăire hristică, atât este viabilă. Și este viabilă. Vorba lui Radu Gyr: „avem atâția morți, avem atâtea oseminte”.

Cum vedeți astăzi destinul Căpitanului? A fost un destin tragic?

Da, a fost un destin tragic, într-adevăr. Tragic în sensul că el l-a trăit din plin. Dramatică a fost chemarea pe care i-a făcut-o Domnul. A fost un om providențial, a trebuit să despice în mintea românului un adevăr: ce înseamnă român, ce înseamnă creștin, ce trebuie să faci din țara ta, care este țelul final al neamului tău și care este chemarea neamului tău. Și el a acceptat acest destin și l-a dus fără murmur. Și cu tot curajul. Și a avut iluminări pe parcurs. Aceasta recunoaștem toți. El, treptat-treptat, a părăsit lupta politică și s-a orientat mult mai mult la construirea omului spiritual. „Din adâncuri se înalță biruitor legionarul”, a fost unul din ultimele lui cuvinte. El așa l-a văzut. Din marasmul acesta în care era adus românul și din toate valențele reale ale românismului, care a fost stricat când de fanarioți, când de bolșevici, când de toate liftele care au curs peste noi și au ros câte ceva din virtuțile neamului, el a vrut să le pună la loc, ca românul să fie un om frumos înaintea lui Dumnezeu. Destinul Căpitanului a fost să creeze un om frumos înaintea lui Dumnezeu.

Căpitanul avea toate aceste lumini în gândirea lui, vedea înainte. Cel puțin în ce privește bolșevismul, a văzut clar, clar de tot, ce va însemna pentru neamul nostru. Și se realizează acum ce a spus el. În contextul actual, numai un om cu totul întunecat nu-și dă seama că vom fi satanizați. Creierele spălate sunt, de fapt, creațiuni ale diavolului.

Ce a însemnat pentru Corneliu Zelea Codreanu jertfa lui Moța și Marin?

Pentru el probabil că au fost niște lămuriri, au fost niște iluminări pe care le-a primit prin jertfa celor doi. Testamentul lui Moța cred că a însemnat foarte mult pentru determinarea Căpitanului de a face din Mișcarea Legionară o mișcare creștină. În urcuș către linia creștină. Vroia să ridice această mișcare la valențele creștinismului, așa cum l-a propovăduit Iisus Hristos.

Să înțelegem prin această formare creștină comportamentul frumos al legionarilor și al legionarelor în închisorile comuniste, confirmat în nenumărate scrieri memorialistice ale foștilor deținuți politici nelegionari?

Ni s-a cerut lucrul ăsta, a făcut parte din educația noastră. Eu am fost recunoscătoare până la Cer că mi-am însușit acest lucru, ca să pot să mă judec pe mine. Eu am rămas cu chestiunea aceasta din educația legionară: la sfârșitul fiecărei zile să mă gândesc care este fapta mai bună cu care am putut să-l bucur pe Iisus. Am făcut, sau n-am făcut? Dacă n-am făcut, atunci să mă gândesc la una pe care s-o fac. Și, Domnul știe că eu îmi cunosc limitele, că nu sunt trufașă, știe că sunt extraordinar de mică față de ceea ce Domnul ar fi vrut să facă din mine. Știu toate lucrurile astea, și mă dor, și sufăr pentru ele, dar eu am totuși un calm. Toți care vin aici îmi spun: „Plecăm cu o așa liniște în suflet și cu un optimism sănătos de-aici”. Aceasta o am din educația legionară. Pentru că întotdeauna am căutat să mă introspectez și să văd ce am făcut rău. Și, dacă pot, să îndrept. Și să sufăr cumplit când am făcut ceva iremediabil și nu mai pot să îndrept. Meteahna mea cea mai mare este că judec. Judec oamenii. Ce drept am eu să fac lucrul ăsta? Ce am pus eu în omul acela? Am eu dreptul să-i cer lui ceva, să fie cum îl văd eu? El are destinul lui, are calea lui, are stilul lui, cel mult eu pot să mă rog pentru el. Îmi vine în minte exemplul părintelui Ioan Iovan, care a fost lovit de un caraliu fără motiv. Și el s-a întors și i-a spus: "Ca preot, te iert și te dezleg pentru gestul pe care l-ai făcut și mă rog să nu-ți fie luat în seamă, să nu-ți fie socotit ție”. Deci, nu numai că l-a dezlegat ca preot, cu harul pe care-l avea, dar s-a și rugat ca să nu-i fie luat în seamă gestul la Judecata de Apoi.

Sunt mulți care judecă Mișcarea Legionară numai de pe poziția crimelor legionare. Se poate considera că jertfele legionarilor pentru Hristos au spălat crimele făcute în anumite momente?

Eu am ajuns la concluzia că aceste greșeli au fost îngăduite tocmai ca legionarii să nu se împăuneze, să nu cadă în păcatul mândriei. Sunt unii care consideră că a fi legionar înseamnă cu adevărat a fi ceva! Nu! A fi legionar înseamnă să încerci cu adevărat să fii legionar. Vă puteți închipui ce ar fi fost Mișcarea Legionară dacă nu ar fi fost aceste crime, dacă nu ar fi avut nicio vină, nicio obiecție? Cred că ar fi ajuns toți la concluzia: Doamne, cât de frumos sunt eu! Uite, am reușit să scot din mine spinii!

Sunt o pricină de smerire, pentru că, evident, crimele acelea au fost greșeli. Nu salvezi nimic prin rău, cu uneltele răului. N-ai făcut nimic, Mișcarea Legionară tot a fost prigonită, toate lăturile i se aruncă în cap de atunci încoace. Dar i se aruncă spre virtutea ei. Faptul că noi nu ripostăm și că primim toate lucrurile acestea ne bagă în ultima fericire și în cea mai mare, pe care a subliniat-o așa frumos Părintele Justin: Fericiți cei prigoniți!

Despre generația 1948 ce ne-ați putea spune, ca una dintre reprezentantele ei?

Eu zic că este o generație binecuvântată de Dumnezeu, nu pentru faptul că a suportat toate rigorile cruzimii comuniste, ci pentru răbdarea pe care a avut-o. Spunea părintele meu duhovnic: „Doamna Aspazia, dumneavoastră aveți o virtute despre care văd că nu vă dați seama, dar să știți că e tot atât de mare ca și dragostea. Aveți o putere infinită de a răbda”. Oamenii aceștia au răbdat fără să se revolte, fără să spună:"Dar de ce, Doamne? De ce eu? Alții au făcut rău și o duc bine, iar eu, uite, în ce hal sunt!”.

Ați pus toată această suferință la picioarele lui Hristos.

Absolut! Și fără să cârtim! În educația pe care am primit-o ne luam niște angajamente foarte mari, fără să ne gândim că sunt prea mari. „Jur că nu voi trăda niciodată Căpitanul, mormintele noastre sfinte, neamul, drapelul, țara”. Când ești neputincios, devii, fără să vrei, trădător. Când ești bătut până te înnebunesc și nu mai poți să judeci, devii trădător fără voia ta. Nu poți să-ți iei dinainte angajamente așa mari. Trebuie să te gândești: măi, se pot ține, se pot face? Ei bine, noi ne-am luat acest angajament:"când țara viața ne-o va cere, cu drag noi o vom da!” Am acceptat lucrul acesta.

Cum priviți chestiunea aceasta a asumării păcatelor neamului în încercarea de împacare a neamului cu Dumnezeu?

Nu ne-am împăcat, dar am înțeles următorul lucru: că metanoia, adică pocăința care îți dă dreptul la mântuire, este formată din două scări, sau ca o scară cu urcuș și coborâș. Una este să conștientizezi patima din tine sau răul pe care l-ai făcut, să-l conștientizezi și să-ți pară sincer rău de el. Uneori de complezență îi spui cuiva: „te-am jignit, îmi pare rău!”, dar de fapt nu-ți pare rău, o spui așa ca să fie spus. Trebuie să conștientizezi răul și să-ți pară rău, sincer, de răul pe care l-ai făcut. Aceasta este doar o parte, asta nu-ți asigură mântuirea.

Mântuirea ți-o asigură ispășirea. Eu mi-am imaginat, și întotdeauna am spus lucrul acesta, ca să ilustrez cumva plastic: opera de mântuire a neamului, practic de restaurare a omului în Iisus Hristos, este un plan pe care poți să-l consideri ca o operă. Dacă în opera aceea o singură notă sună fals, ai dat peste cap toată creația omului aceluia. Sună fals. Eu, prin păcatul meu, am deranjat opera de mântuire universală a lui Dumnezeu. Ca ea să revină la armonie, eu trebuie să corectez. Nu numai că-mi pare rău că am pus o notă falsă, eu trebuie s-o scot de-acolo și să pun nota cea adevărată și să accept ispășirea pe care mi-o dă Dumnezeu. Ți-o dă întotdeauna.

Noi suntem într-o temporalitate prin care putem câștiga veșnicia. Este un lucru nemaipomenit ce face Dumnezeu cu noi: din temporal ne proiectează în veșnicie. Dar pentru aceasta tu trebuie să pleci pe o cale, pe un drum. Ai căderi, trebuie să le corectezi. Mântuitorul spune: ai căzut, e foarte trist că ai căzut, dar nu sta acolo, nu zace acolo, nu deznădăjdui! Ridică-te și mergi mai departe! Și prin această temporalitate, cu suișuri și coborâșuri, cu căderi, cu ridicări, ajungi să capeți veșnicia, să intri în dumnezeirea absolută.

Cu altă ocazie ne povesteați că l-ați cunoscut pe Părintele Arsenie Boca, care cerea anumite corective legionarilor. Unul dintre acestea era renunțarea la jurăminte.

Da, da, da. El spunea: nu poți să juri un lucru câtă vreme nu știi care sunt limitele tale. Singurul jurământ care are, într-adevăr, valoare, sublinia în diferite feluri lucrul ăsta, este să spui: Voia Ta, Doamne, nu voia mea. Cum a spus Iisus: Dacă este cu putință, fă să treacă de la mine încercarea aceasta, dar nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Nu știi dacă puterile tale te duc să faci întotdeauna voia lui Dumnezeu. Diavolul te scoate foarte repede de pe cale, te pune pe calea cea largă, strălucită, mare, plină de plăceri, care măgulește orgoliul tău. Foarte repede te scoate, nici nu-ți dai seama când te înșeală. Tu să spui: Doamne, Tu știi puterea mea!, sau cum a spus așa simplu sutașul: Cred, Doamne, ajută necredinței mele!

Doamne, și cât de dornic este Iisus să ne ajute! Am văzut acest lucru în închisoare. Câtă pace, câtă liniște, câtă frumusețe putea să coboare între zidurile acelea hâde! Urât era, nu vedeai decât lucruri urâte, nu vedeai decât exemple rele. Și de la tine, nu numai de la ceilalți. Tu erai nemulțumit de tine. Îți era foame, te îngenunchia foamea, te umilea, te făcea de nimic. Ți-era frig, dârdâiai, nu mai știai ce să faci. Venea cel de lângă tine și te îmbrățișa, ca să te-ncălzească, și te-ncălzea. Așa s-au adunat virtuțile, fiind atent la celălalt și făcând pentru el ceea ce nu puteai să faci pentru tine. Nu te puteai încălzi, n-aveai cum să te încălzești, dar te duceai și-l îmbrățișai pe celălalt și-i dădeai din căldura ta. Și ea se întorcea la tine. Și ăsta era un fapt de iubire, era un act de dragoste, și era sublim.

Pentru mine, și nu numai pentru mine, că eu sunt așa nesemnificativă în toată masa de gânditori, nimeni n-a putut să dezlege taina cum din principiul binelui s-a născut principiul răului. Și este o forță, o putere. Este o putere încărcată negativ. Forța binelui creează, forța răului distruge, dar cu o putere, poți să zici, egal de mare ca cea a binelui. Și lupta a început în cer, în lumea nevăzută, și acum se continuă pe biata inimă a omului. Acolo se dă acum lupta între cele două mari forțe. Și diavolul spune tot timpul: gândește pozitiv, dar pozitivul lui este, de fapt, negativul. Te înșeală. Totul este înșelăciune, totul este viclenie.

Căpitanul a avut această viziune către ce merge omenirea, ce este de salvat, de apărat. Și a văzut că lucrul ăsta nu-l poate face decât un om restaurat în Hristos, cum spune foarte frumos Părintele Stăniloae.

Cum a primit lumea legionară aceste corective cerute de Părintele Arsenie Boca?

Mulți au acceptat că Părintele Arsenie a avut dreptate, că prea eram iuți la jurăminte, prea ne credeam în stare să spargem munții.

Mai are Mișcarea Legionară destin politic?

Noi, fetele, suntem majoritatea pe linia Maicii Mihaela, considerând că Mișcarea Legionară și-a încheiat destinul ei politic și de-acum suntem numai pe linie creștină. Ca partid, Legiunea nu mai are sens. Rostul pentru care Codreanu a înființat Mișcarea Legionară a fost stăvilirea bolșevismului. N-a putut s-o facă. De-acum merge numai pe linie creștină. Duhul este viu, nu poate să moară, cât timp va fi popor român. În alte forme și cu alte comandamente. Când la putere este globalismul, lupta acestuia este cu toată creștinătatea, nu numai cu anumite mișcări de dreapta. Este o agresiune a diavolului. Bolșevicii au fost trecuți în adormire, cum spun masonii.

În toți cei 70 de ani de comunism, masoneria rusească a fost în așteptare. Li s-a dat ordin să intre în adormire. Trebuia să vadă unde va duce experimentul. Ei n-au făcut decât să experimenteze cele două linii socio-economice: economia planificată și capitalismul. Și au văzut că în capitalism valorile sunt mult mai ușor manipulate decât în comunism. Pare un paradox, pentru că în bolșevism totul e strâns în aceiași mână, și de-acolo se dirijează toate valorile. Și-au dat seama că este mai falimentar pentru ei comunismul decât capitalismul. Ei au trecut economia în câteva mari concerne, și nu-i mai doare capul, ceilalți nu pot rezista fără rechinii cei mari. Și dacă rezistă, se-ntâmplă ce s-a întâmplat acum: o criză. Falimentele merg în serie. 70 de ani au experimentat o conduită socio-economică. Atât. Țelul final este același. Și lor le-ar fi convenit mult mai bine ca politică internaționalismul. Ca dovadă că se și întorc la el, dar îi zic globalism, pentru că termenul de internaționalism a fost compromis. N-au avut ce face. Puteau să facă cum au făcut în China, unde s-au întors la formule capitaliste, fără să renunțe la comunism.