AVERTISMENT WWF: Populația va trebui să consume pe datorie resursele naturale ale planetei, în 2014

Populația globului este nevoită să consume, până la sfârșitul anului 2014, resursele naturale ale planetei pe datorie, deoarece deja materia primă oferită pentru un an de către natură s-ar fi epuizat, susține aberant World Wide Fund of Nature (WWF) - România, într-un informare referitoare la Earth Overshoot Day - ziua în care populația de pe întreg Pământul a epuizat toate resursele naturale pe care planeta le poate genera timp de 365 de zile.
"Folosim mai mult decât avem, mai mult decât ne poate oferi natura, așa că pentru tot restul anului 2014, consumăm de la natură pe datorie bunurile și serviciile de care avem nevoie ca să supraviețuim. Dacă ar fi să facem o paralelă, ne putem imagina că am moștenit un capital, dar în loc să cheltuim dobânda pe care o obținem în fiecare an pentru fondurile pe care le avem în cont, noi cheltuim dobânda și o parte din fonduri. Astfel, de la an la an capitalul e mai mic, dobânda la fel, iar noi cheltuim mai mult și lăsăm în urmă mai puțin pentru generațiile viitoare. Epuizarea acestui capital de resurse naturale și acumularea de deșeuri și emisii, în special cele de dioxid de carbon, pot continua pe o durată limitată până când ecosistemele încep să se degradeze și, în final, să colapseze", arată organizația de mediu.
Potrivit sursei citate, impactul consumului excesiv se vede, deja, în diverse fenomene: lipsa apei, deșertificarea, eroziunea solului, scăderea productivității solurilor, defrișările și fenomenele negative cauzate de dispariția pădurilor, dispariția speciilor, colapsul unor stocuri de pește și schimbările climatice.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)