ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Amestecurile de ierburi folosite ca o alternativă la canabis nu pot fi considerate produse medicinale, potrivit unei decizii a Curţii Europene de Justiţie (CEJ), relatează DPA, citată de Agerpres.

Substanţele legale care creează stări euforice similare efectului pe care îl au drogurile interzise au reprezentat mult timp un motiv de îngrijorare în UE.

Potrivit Curţii Europene de Justiţie, în afară de inducerea unei stări de intoxicare care poate varia de la stări de excitaţie intensă la halucinaţii, substanţele pot provoca greaţă, vărsături intense, palpitaţii, dezorientare şi chiar stop cardiac.
"Amestecurile în cauză nu sunt consumate în scop terapeutic, ci în scopuri pur recreaţionale şi pot afecta sănătatea", se arată în declaraţia instanţei. Judecătorii Curţii au afirmat că decizia lor este valabilă chiar dacă aceasta înseamnă că a comercializa aceste produse nu constituie o încălcare a legii.