AVERTIZARE meteo de ploi şi vijelii, în weekend

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică, valabilă de sâmbătă de la ora 03.00 până duminică la ora 23.00.
Astfel conform ANM, în intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, după cum urmează: vineri noaptea şi pe parcursul zilei de sâmbătă în Oltenia, Muntenia, precum şi în zona de munte, sâmbătă noaptea îndeosebi în regiunile vestice, iar duminică, local, în majoritatea regiunilor.Se vor înregistra averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 30...40 l/mp.
În cursul zilei de sâmbătă, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, iar cerul va fi temporar noros, în toată țara. Se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ziua în Oltenia, Muntenia, local în Transilvania, la munte şi izolat în restul teritoriului, iar seara şi noaptea pe spaţii din ce în ce mai extinse, în special în regiunile vestice. Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 10...15 l/mp şi izolat 25 l/mp şi va cădea grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 29 de grade, iar cele minime se vor încadra între 11 şi 21 de grade.
Și in capitală,vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări şi temporar se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 25...26 de grade, iar cea minimă de 17...18 grade.
În ceea ce privește ziua de duminică, vremea va fi instabilă îndeosebi în cursul zilei. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15...20 l/mp şi izolat 30...40 l/mp. Se menţin condiţiile de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 29 de grade, iar cele minime între 9 şi 19 grade, uşor mai mari pe litoral.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)