AVIONUL DISPĂRUT Ar putea fi în sudul Oceanului Indian, susţine China

O parte din avionul Malaysia Airlines dispărut ar putea să plutească în derivă în sudul Oceanului Indian, afirmă autorităţile chineze, care au dat publicităţii un clip video cu imagini din satelit ale unui obiect de dimensiuni relativ mari ce pluteşte pe apă.
Echipele de căutare australiene însă nu au găsit nici o urmă a acestui obiect. O altă zi de căutări intense pe calea aerului și pe mare au fost încheiate peste noapte fără indicii noi. Obiectul pe care l-au fotografiat chinezii este de 22.5 metri lungime și 13 metri lățime, au declarat oficialii. În acest timp, rudele pasagerilor dispăruţi devin tot mai nerăbdătoare, cu cât trece timpul şi nu se stabileşte clar ce s-a întâmplat cu avionul şi unde este acesta:
♦ citeşte şi: Ceaţa mediatică în privinţa zborului MH370 de la Malaysia Airlines înfurie familiile pasagerilor (The Sydney Morning Herald)
China a declarat ca imaginile din satelit, care arată "obiectul suspect plutitor", au fost luate cu patru zile în urmă, pe 18 martie. Autoritatea Australiană pentru Siguranță Maritimă AMSA a declarat că s-a aflat în acel loc sâmbătă, dar obiectul nu a fost găsit. Căutătorii vor lua în calcul informațiile chinezilor, a declarat AMSA.
Obiectul plutitor s-ar fi aflat la aproximativ 77 de mile de locul în care fusese vizualizat prin satelit anterior, când au fost luate imaginile. Cel puțin șase zboruri de căutare au fost implicate sâmbătă în operaţiunile specifice, inclusiv două avioane private. Deși cele două nu au avut radar, rolul lor a fost crucial, au declarat autoritățile.
"Este mult mai probabil ca o pereche de ochi să identifice ceva plutind pe ocean", a declarat viceprim-ministrul australian Warren Truss. Într-adevăr, o aeronavă civilă a reperat unele obiecte mici, plutitoare, prin vizualizare cu ochiul liber, inclusiv un palet de lemn, a declarat AMSA. Aceste obiecte au fost găsite pe o rază de 5 km.
A Royal New Zealand Air Force P3 Orion was dispatched to the area, but only reported seeing clumps of seaweed, AMSA said. Malaysia Airlines Flight 370 vanished on March 8 with 239 people aboard destined for Beijing from Kuala Lumpur.
Un avion P3 Orion de la Forţele Aeriene Regale ale Noii Zeelande a fost trimis în zonă, dar a raportat doar vizualizarea unor smocuri de alge marine, a informat AMSA.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)