Academician: Patapievici a înjurat ca o haimana poporul român, Pleșu nu are substanță, Liiceanu a eșuat ca filosof
Academicianul Nicolae Breban a ținut un discurs la numirea sa ca președinte al Consiliului consultativ al Institutului Cultural Român în care i-a criticat aspru pe colegii săi Horia Roman Patapievici, Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu.
Astfel, conform acestuia, Horia Roman Patapievici a înjurat ca o haimana ordinară istoria poporului român, Andrei Pleșu e lipsit de substanță, iar Gabriel Liiceanu a eșuat ca filosof.
Nici Traian Băsescu nu a scăpat de criticile scriitorului. Breban a spus că fostul președinte a numit la ICR o echipă catastrofală pentru cultura română.
Nicolae Breban și-a expus nemulțumirile față de modul în care a fost condus ani de zile Institutul Cultural Român. Horia Roman Patapievici, cel care a fost la șefia ICR în perioada 2005 - 2012 a primit critici dure.
"Eu m-am dedicat romanului, (Augustin-n.red.) Buzura la fel, din păcate el a fost demis la modul brutal de acest nefericit și corupt președinte care se numește Traian Băsescu, care a numit o echipă catastrofică pentru cultura română, o echipă de necreatori în primul rând, de comentatori doar, dar de comentatori de prost aluat. Patapievici nu era un om prost, din păcate s-a întamplat cu el ce se întâmplă cu unii care sunt umflați excesiv, i s-a părut că este un fel de guru al culturii românești. Într-una din primele lui cărți a înjurat ca o haimana ordinară toată istoria acestui popor în care noi ne-am născut, în care au trăit părinții și bunicii noștri", a declarat Nicolae Breban conform Antena3.
Nicolae Breban l-a criticat asupru și pe Gabriel Liiceanu.
" (...) un fost amic de-al meu, unul care promitea să fie filosof și între timp i s-a stricat căruța pe drum, Gabriel Liiceanu, care după Revoluție imediat s-a dus la Paris și în Le Monde, unde Breban și-a dat în 1971 demisia contra tiranului, lucru unic în tările din Est. Gabriel s-a dus repede la Paris să spună că poporul roman nu e apt pentru democrație, consonând cu altă haimana și ticalos al politicii românești, Brucan, căruia i s-au închinat zeci de mii de intelectuali și posturi de televiziune", a spus Breban.
Academicianul nu are o părere mai bună nici despre Andrei Plesu
"Am intrat în librărie, pe primul raft este numai Pleșu, cu înca doi-trei băieți deștepți, care scot niște cărțulii drăgute, finuțe, vioaie. Cu Pleșu am fost prieten. (...) Am mai avut astfel de eseiști, dar nu e substanță acolo", a afirmat Breban.
Radu Boroianu, președintele Institutului Cultural Român (ICR), a anunțat marți că academicianul și scriitorul Nicolae Breban va fi președintele Consiliului consultativ al ICR, din care vor face parte maximum șapte persoane. Institutul Cultural Român a fost înființat în iulie 2003, iar din 2005 până în 2012 președintele acestei instituții a fost scriitorul Horia-Roman Patapievici.

Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
S-a găsit ”putinist” pro-America la Casa Albă: Trump, acord gigantic cu Putin - Milioane de tone de motorină pentru americani. Răsturnare spectaculoasă în geopolitica mondială - pacea vine zâmbind. Șoc și groază la Kiev, Bruxelles și București
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Cristela Georgescu, interviu exploziv, cu lacrimi în ochi, la Alex Jones. Celebrul realizator american: ”Cu toții suntem Călin Georgescu! Globaliștii vor sfârși ca Ceaușescu dacă nu se opresc” - VIDEO ACTUALIZARE CU TRANSCRIERE. Ziua 11 la Arestul Central
Românii nu-l lasă singur! MESAJE DE LA CRISTELA ȘI CĂLIN GEORGESCU! Demonstrații în țară și în toată lumea:”ȘI NOI SUNTEM CĂLIN GEORGESCU!” Și polonezii au ieșit în stradă: ”Solidaritate! Astăzi România, mâine noi” - ACTUALIZĂRI VIDEO
AREST LA DOMICILIU pentru Călin Georgescu, liderul Opoziției din România! La fel ca Bolsonaro. DIICOT contestă decizia instanței. Se judecă în 48 de ore! George Simion reacționează: ”O victorie a protestelor!” VIDEO LIVE de la Arestul Central Ziua a 15-a
Claudia Marcu: Adio, telemea de oaie! Comisia Europeană interzice metoda tradițională de preparare. Ce spun ciobanii?
Recomandările noastre
TIRANIE! Cristela Georgescu, nou interviu fulminant în SUA. Mario Nawfal: Călin Georgescu, omul pe care România l-a ales ca președinte, a fost arestat, iar acum soția sa, mama a doi copii, luptă pentru eliberarea soțului ei. MAI ESTE ROMÂNIA O DEMOCRAȚIE?
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)