ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Primul-ministru Victor Ponta, și  premierul chinez, Li Keqiang, au semnat luni, la București, un parteneriat strategic, politic și economic, care poate avea reverberații importante în relația României cu Uniunea Europeană. Premierul chinez consideră că acordurile economice semnate cu România reprezintă un aspect important în formatul de cooperare China - ţările Europei Centrale şi de Est.

Unul dintre cele mai importante aspecte politice stabilite de acest angajament se numără respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale celeilalte părţi şi luarea în considerare a intereselor cheie şi preocupărilor majore ale fiecărei părţi. Astfel, România recunoaște oficial că Tibetul și insula Taiwan, printre altele, sunt părți integrante ale Chinei. O înțelegere similară a parafat și SUA, de exemplu, în 2006 și 2009, prin președinții George W. Bush și Barack Obama.

Din punct de vedere economic, partea română a salutat participarea companiilor chineze la proiecte investiţionale în diverse domenii în România, cum ar fi cel nuclear, de infrastructură, în energie, telecomunicații și materii prime, şi le va asigura condiţii egale derulării acestora, conform legislaţiei în vigoare. De asemenea, oamenii de afaceri chinezi vor putea obține vize de călătorie mai ușor ca până acum.

Unul dintre cele mai importante domenii în care oamenii de afaceri chinezi vor investi în România este cel al infrastructurii, iar România negociază cu aceștia atât construirea de autostrăzi, cât și o rețea de căi ferate rapide.

Lista înțelegerilor concrete semnate de România și China în cursul zilei de luni:

  • conducerea Nuclearelectrica au semnat cu preşedintele companiei China General Nuclear Power Corporation (CGN) o scrisoare de intenţie pentru colaborare,

  • directorului Complexului Energetic Oltenia a încheiat cu președintele companiei China Huadian Corporation un acord de intenție de cooperare pentru realizarea proiectului termoelectric de la Rovinari,

  • administratorii judiciari ai Oltchim au semnat luni o scrisoare de intenţie cu Baota Petrochemical Group şi Junlun Petroleum. Cele două companii din China sunt interesate să participe la privatizarea combinatului,

  • directorul Complexului Energetic Hunedoara a parafat cu președintele companiei China National Electric Engineering o înțelegere pentru reabilitarea grupurilor 3 si 4 de la centrala termoelectrica Deva,

  • directorul companiei de proiect pentru construcţia hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti (judeţul Cluj) a semnat o scrisoare de confort în acest sens cu vicepreședintele executiv al Sinohydro Corporation,

  • departamentul pentru Energie şi Administrația Naţională din China pentru Energie au încheiat un memorandum de înțelegere pentru cooperare în domeniul proiectelor nucleare,

  •  acord pentru investiții în centrale eoliene şi echipamente de export între Romanian Păunescu Corporation, condusă de Bobby Păunescu, şi Mingyang Wind Power Group,

  • un memorandum de înţelegere pentru sprijinirea companiei de telecomunicaţii Huawei Technologies în vederea înfiinţării unui centru regional la Bucureşti,

  • un memorandum de înţelegere privind promovarea cooperării investiţionale,

  • un program cultural pentru perioada 2013 - 2016, un acord de înfiinţare şi funcţionare a Institutului Cultural Român de la Beijing şi a Centrului Cultural Chinez de la Bucureşti.


"Fabricat în China" este o sintagmă cunoscută în întreaga lume şi, în procesul de dezvoltare a sa, China îşi modernizează şi upgradează economia şi instalaţiile, iar fabricarea instalaţiilor chineze are o pondere din ce în ce mai importantă pe piaţa globală. Astăzi, am discutat în mod special cu domnul prim-ministru Ponta pentru cooperarea în domeniul instalaţiilor chinezeşti, de construirea infrastructurii româneşi în alte domenii specifice, ca de exemplu: calea ferată rapidă, energia eoliană, energia nucleară, precum şi calea ferată obişnuită.

Grupul de lucru dintre cele două părţi va discuta şi proiectele privind calea ferată rapidă şi pe cele în domeniul infrastructurii, iar toate aceste proiecte vor depăşi valoarea care este iniţial stabilită în contracte. Nu vreau să spun un plafon pentru sumă, fiindcă aş dori să fie o surpriză.

România are avantaje în ceea ce priveşte fabricarea instalaţiilor, precum şi avantaje din punct de vedere agricol. România este supranumită "Grânarul Europei" şi noi dorim să importăm produse, din carnea de vită, de oaie, din România. Cât puteţi să ne furnizaţi, putem să importăm de la dumneavoastră.

Potrivit datelor Ministerului Comerţului de la Beijing, schimburile comerciale între China şi România s-au ridicat la 3,27 miliarde de dolari în primele 10 luni din acest an. Exporturile româneşti în China au crescut de la 360 de milioane de dolari în 2008 la aproape 1 miliard de dolari anul trecut. Investiţiile chineze în România sunt în valoare de 160 de milioane de dolari, în timp ce investiţiile româneşti în China sunt de 280 de milioane de dolari.

Tot luni, în prestigiosul Financial Time, un politician european, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a afirmat că dezvoltarea relațiilor româno-chineze are legătură cu relațiile destul de tensionate între Uniunea Europeană și China, acesta fiind și motivul pentru care Bruxelles-ul a trimis recent o circulară prin care avertiza țările membre "să rămână în limita politicii comune stabilite la nivel european în ceea ce priveşte raporturile cu China", și să informeze prompt Comisia și Parlamentul European despre orice înțelegere parafată.