ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Actorul din rolul principal al filmului "Avatar" (2009), Sam Worthington, a fost arestat duminică în Manhattan, New York, pentru agresarea unui fotograf, conform poliţiei americane.

Fotograful, Sheng Li, a fost, de asemenea, arestat şi acuzat de agresiune, hărţuire şi periclitarea vieţii unei persoane.

Pe numele actorului a fost emis un ordin judecătoresc care îl somează să se prezinte la sfârşitul acestei luni în faţa unui tribunal.

Sam Worthington, în vârstă de 37 de ani,  s-a născut în comitatul Surrey din Marea Britanie, a crescut în Australia şi a devenit cunoscut pe plan mondial după ce l-a interpretat pe Jake Sully, rolul principal masculin din filmul de succes "Avatar", actorul urmând să apară şi în următoarele trei pelicule din această franciză. Printre celelalte roluri majore ale sale se numără cele din filmele "Înfruntarea titanilor/ Clash of the Titans" şi "Terminator - Salvarea/ Terminator: Salvation".