ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Marți, actrița Joan Rivers va fi scoasă din coma indusă după ce a suferit un stop cardiorespirator în timpul unei intervenţii chirurgicale de rutină, însă există posibilitatea ca vedeta de televiziune să rămână în stare vegetativă sau parţial paralizată, scrie contactmusic.com citat de mediafax.ro.

Procedura de scoatere din coma indusă va fi definitivată marţi, iar medicii au început evaluarea stării creierului vedetei în vârstă de 81 de ani, pentru a vedea cât de afectat este de stopul cardiorespirator suferit pe 28 august, în timpul unei intervenţii la coardele vocale.

"Există o îngrijorare reală legată de faptul că regiunea din creier care controlează funcţiile motorii ar putea să fie afectată, ceea ce înseamnă că (Joan Rivers, n.r.) va rămâne fie în stare vegetativă, fie într-un cărucior cu rotile", a declarat o sursă apropiată familiei.

Familia actriței ar putea hotărî să intenteze proces împotriva clinicii unde, pe 28 august, Rivers a fost supusă unei intervenţii în zona gâtului, în timpul căreia a încetat să respire.

Joan Rivers, una dintre prezentatoarele emisiunii TV "Fashion Police", de pe postul E!, a părut într-o stare de spirit foarte bună cu o seară înainte de acea intervenţie chirurgicală şi a făcut mai multe glume, inclusiv unele despre moarte, în timpul unui show de comedie organizat la Laurie Beechman Theatre.

"Am 81 de ani - şi aş putea muri în orice moment. Aş putea să mă prăbuşesc chiar aici şi voi veţi putea să spuneţi: «Am fost acolo!»", a glumit artista americană.