Adrian Năstase: UE s-a schimbat, nu mai e uniunea în care noi am intrat în 2005. E necesar să ne reevaluăm interesele şi poziţiile

Fostul premier Adrian Năstase a spus că în timp ce Uniunea Europeană se schimbă fundamental, România a rămas blocată pe linia politică din 2005 şi ar trebui să acorde o atenţie economică sporită zonei BRICS (din care fac parte Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), informează Agerpres.
''Uniunea Europeană se schimbă fundamental. Noi am intrat în Uniunea Europeană într-un moment când exista un entuziasm în interiorul Uniunii, exista un mare entuziasm în România, o mare speranță că România se va dezvolta cu fondurile europene, proiectele de preaderare avuseseră un mare succes. Între timp, lucrurile s-au schimbat, în Uniunea Europeană în primul rând. După 2004, după ce noi am încheiat negocierile, 2005 a însemnat deja un declin foarte puternic, politic în primul rând. Faptul că în Franța, Irlanda referendumurile au demonstrat o reacție negativă față de evoluțiile din UE, felul în care criza din 2008 a marcat evoluția internă în UE, toate acestea au creat o situație nouă și aș spune că asistăm la ceea ce aș numi o renaționalizare a politicilor europene'', a susținut Adrian Năstase.
Fostul premier a mai spus că schimbările din Uniunea Europeană necesită o reevaluare a intereselor și pozițiilor României.
''Ceea ce părea, într-un fel, o idee extraordinară, aceea a federației europene, ideea unei națiuni europene, toate acele proiecte extrem de ambițioase la nivelul Europei s-au topit în forme de egoism național pe care le vedem multiplicate și amplificate în ceea ce privește primirea sau respingerea migranților, diferite politici în domeniul economic și așa mai departe. Este evident că această schimbare în UE, care nu mai este uniunea în care noi am intrat, după 10 ani este profund schimbată, ar necesita o reevaluare a intereselor și pozițiilor noastre'', a afirmat Adrian Năstase.
Acesta a vorbit și despre importanța care trebuie acordată, mai ales în plan economic, altor piețe.
''În mod normal bugetul UE pentru perioada până în 2020, pe o perioadă de șapte ani, bugetul este de 900 de miliarde. Gândiți-vă că este un buget pentru 500 de milioane de persoane pe timp de șapte ani. Este evident că acești bani nu vor mai putea fi folosiți pentru o dezvoltare intensivă și pentru o acoperire a decalajelor dintre Româniile noastre și țările membre UE. De aceea multe dintre țările Uniunii Europene se orientează și spre alte zone, cum ar zona BRICS, zona formată din Brazilia, China, Africa de Sud, Rusia șamd. Noi am rămas blocați pe o linie politică lansată în 2005, care evident este extrem de importantă din punct de vedere al securității naționale, dar din punct de vedere al evoluțiilor economice, în mod evident, ar trebui să fie amendată, așa cum se întâmplă în relațiile altor state membre, cu țările din acest grup'', a mai spus Năstase.
Fostul premier Adrian Năstase și-a lansat, joi, în prezența unui public numeros, la sediul Bibliotecii Județene "I. H. Rădulescu" Dâmbovița volumul "Cele două Românii''. ''Cartea pe care am adus-o aici era un pretext pentru a vă vorbi și ale vorbi și altora prin intermediul dumneavoastră'', a spus Adrian Năstase.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)