ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministerul Transporturilor a anunțat că, în decembrie, vor începe lucrările de modernizare ale Aeroportului din Craiova, în urma unei investiții de aproximativ 108 milioane de lei. În octombrie 2013, Consiliul Județean Dolj anunța, de asemenea, că a obținut peste 24 de milioane de euro, prin Programul Operaţional Sectorial Transport, iar aeroportul va deveni unul dintre cele mai moderne aeroporturi din România.
Prin acest contract, aeroportul va beneficia de fonduri europene pentru reabilitarea pistei existente, repararea şi extinderea căii de rulare şi construirea unei platforme noi de îmbarcare-debarcare pentru extinderea capacităţii de operare de la 2 locuri la 8 locuri. Totodată, vor fi realizate şi instalaţiile electrice şi de balizaj.

În acest moment, compania Carpatair operează zboruri către Roma (Fiumicino), iar WizzAir, curse către Londra, Milano, Roma, Bologna, Dortmund și Barcelona. Președintele CJ Dolj anunța, în toamna anului trecut, că operatorii aerieni au în plan și realizarea unor curse către Turcia, Grecia, Ungaria, ori Austria.

Aeroportul din Craiova a fost construit în 1938, la inițiativa lui Carol al II-lea, în scopuri militare, iar la 6 mai 1952 a avut loc prima linie aeriană Craiova - București. Clădirea în care se află în prezent turnul de control și dispeceratul aeroportului a fost înălțată în anul 1959, iar în 1972 s-au încheiat lucrările la lărgirea pistei de rulare.