ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Aleșii de la Chișinău au decis ca alegerile parlamentare să aibă loc pe 24 februarie 2019. Deputații moldoveni au adoptat o hotărâre în acest sens, la ultima ședință a Parlamentului din sesiunea primăvară-vară. Mandatul actualului Parlament din Republica Moldova expiră la 30 noiembrie.
 
Potrivit prevederilor Constituției, alegerile parlamentare se desfășoară în cel mult trei luni de la expirarea mandatului. Parlamentul este ales pentru un mandat de 4 ani, iar ultimele alegeri au avut loc pe 30 noiembrie 2014. Motivul invocat pentru care alegerile au fost împinse către limita celor trei luni este ca toți cei implicați în procesul electoral să reușească să se pregătească pentru scrutin. Alegerile de peste Prut din 2019 se vor desfășura după un nou sistem mixt de vot.