Alegerile prezidențiale și referendumul pe noua Constituție ar putea fi în aceeași zi. Te prezinți la urne?

Primul tur al alegerilor prezidențiale ar putea avea loc pe 30 noiembrie 2014, simultan cu referendumul pentru revizuirea Constituției, a declarat joi, senatorul Ioan Chelaru, agenției Mediafax.
Senatorul PSD a declarat că momentul organizării alegerilor prezidenţiale trebuie să se încadreze în termen de o lună înainte de expirarea mandatului preşedintelui, la 21 decembrie 2014.
Curtea Constituţională a respins, joi, cu majoritate de voturi, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu în cazul legii referendumului, care prevede reducerea cvorumului de participare la 30%.
"Cu majoritate de voturi s-a respins sesizarea preşedintelui", a anunţat preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.
Curtea Constituţională urmează să îşi motiveze decizia şi să o publice în Monitorul Oficial. Judecătorul poate să motiveze decizia în două zile sau în două săptămâni. Curtea Constituţională trimite la Monitotul Oficial şi, din momentul publicării, preşedintele, potrivit legii, are zece zile pentru promulgare. Poate promulga legea în prima zi sau o poate promulga în a zecea.Această dată de 30 noiembrie a fost calculată ca fiind prima care ar îndeplini cele două condiţii, şi pentru referendum, şi pentru alegeri prezidenţiale, dacă CC motivează decizia într-o săptămână şi preşedintele promulgă legea în zece zile. Eu nu cred că, ţinând cont de actuala Curte şi actualul preşedinte, se pot lua termenele altfel decât maxim" - Ioan Chelaru, senator PSD
Senatorul PSD a declarat că momentul organizării alegerilor prezidenţiale trebuie să se încadreze în termen de o lună înainte de expirarea mandatului preşedintelui, la 21 decembrie 2014.
Aşezarea împreună şi găsirea unei duminici comune de organizare este puţin delicată. Practic, Curtea Consttuţională, introducând termenul acela de un an de aplicare a Legii referendumului, a creat această presiune, în sensul în care termenele trebuie calculate foarte strict, pentru că sunt termene obligatorii, dar sunt la îndemâna unor instituţii ale statului" - Ioan Chelaru.
Curtea Constituţională a respins, joi, cu majoritate de voturi, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu în cazul legii referendumului, care prevede reducerea cvorumului de participare la 30%.
"Cu majoritate de voturi s-a respins sesizarea preşedintelui", a anunţat preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși
Recomandările noastre

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLOȘ-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!

Un al doilea caz Marian Enache: Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, A FOST RECRUTAT DE SECURITATE și tace de 35 de ani. ActiveNews a primit Adeverința CNSAS - FACSIMIL
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)