Am transmis Slujba Sfintei Liturghii de la Mănăstirea Nicula, de Adormirea Maicii Domnului

Mii de pelerini sunt prezenţi la Mănăstirea Nicula, cu ocazia Praznicului Adormirii Maicii Domnului pentru a se închina icoanei făcătoarei de minuni.
Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
În 1700, sub presiunea curții imperiale din Viena, a luat ființă în Transilvania Biserica Unită cu Roma (Greco-Catolică), în care au fost încorporați o mare parte a românilor ortodocși — preoți și mireni—, încrezători în viața mai bună care li se promitea. Ultimele bastioane de rezistență ortodoxă au fost însă mănăstirile, pe care generalul Bukow, la ordinul împărătesei Maria Terezia, le-a distrus cu tunurile și cu torțele; călugării acestora — cei scăpați cu viață — s-au refugiat peste munți. În 1774 mai exista în Nicula un singur călugăr ortodox; după toate probabilitățile, acesta este anul în jurul căruia mănăstirea Nicula a intrat sub administrație greco-catolică. Deși ca mănăstire propriu-zisă, cu călugări și pravilă monahală, nu a funcționat decât 13 ani, între 1935 și 1948, ea a continuat să rămână obiectiv de pelerinaj prin icoana Maicii Domnului”, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)