ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA s-a întâlnit cu mai mulţi demnitari români în ultimele zile pentru a discuta despre evoluţiile legislative din România, despre statul de drept, cooperarea economică şi Parteneriatul Strategic, a declarat misiunea diplomatică,

"Părţile au discutat despre reacţia României la situaţia din Ucraina, precum şi despre evoluţiile legislative din România, despre statul de drept, cooperarea economică şi Parteneriatul Strategic", se mai arată în răspunsul misiunii diplomatice.

Preşedintele Senatului, liderul PNL, Crin Antonescu, a avut, joi, o întrevedere cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, în care cei doi au discutat despre situaţia guvernamentală a USL, parteneriatul cu Statele Unite şi situaţia din Ucraina,

"În cadrul discuţiilor, preşedintele PNL a subliniat că încă de la fondarea USL liberalii au fost un partener loial în Guvern şi în Parlament şi a reiterat speranţa că şi celălalt partid important al coaliţiei, PSD, să dorească în mod real păstrarea alianţei şi să respecte, astfel, votul masiv al cetăţenilor pentru USL care a dat legitimitate actualului Guvern. Totodată, domnul Crin Antonescu a subliniat decizia fermă a PNL de a sancţiona orice derapaj care ar putea pune în pericol statul de drept. În acest sens, parlamentarii liberali vor continua să facă demersurile necesare pentru respingerea legii amnistiei şi graţierii de către Camera Deputaţilor", se mai arată în comunicat.

Totodată, însărcinatul cu afaceri al SUA în România, Duane Butcher, a fost, miercuri, la Guvern pentru o discuţie cu premierul Victor Ponta.

Discuţia cu premierul Ponta a avut loc în contextul actualei crize guvernamentale, generată de neînţelegerile dintre PSD şi PNL, dar şi după ce Ambasada SUA s-a pronunţat, marţi, răspunzând unei întrebări Mediafax privind decizia de neridicare a imunităţii deputatului Vlad Cosma, cercetat pentru trafic de influenţă. Astfel, Ambasada SUA a transmis că nu comentează anchete în desfăşurare, dar a subliniat că toţi demnitarii trebuie să respecte cele mai înalte standarde etice.

"Nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege. Toţi demnitarii trebuie să respecte cele mai înalte standarde etice", se arată în răspunsul misiunii diplomatice.