Analiză: Viitorul nu sună deloc bine

Deși prestigioșii autori, coordonați de Jorgen Randers, ai ultimului raport al Clubului de la Roma publicat acum trei ani : 2052 – O prognoză globală pentru următoarele patru decenii, consideră că traiectoria de dezvoltare social-economică a omenirii în următoarele patru decenii va fi una „non-catastrofică”, sunt convins că majoritatea celor care au citit acest scenariu consideră mult prea optimistă această opinie. Astfel, conform documentului menționat, populația globului va atinge în 2040 un nivel maxim de 8,068 miliarde de persoane, însă, în următorul deceniu va urma un declin demografic lent dar inexorabil, astfel că acest nivel va scădea în 2050 cu peste 100 de milioane de persoane. Ori, dacă creșterea demografică globală explozivă din ultimile două milenii se va transforma în doar câteva decenii într-o „iarnă demografică”, atunci viitorul omenirii nu sună deloc bine.
În al doilea rând, conform documentului menționat, principalul câștigător al competiției economice globale va fi China, urmată de gruparea de state BRISE (Brazilia, Rusia, India, Africa de Sud, Indonezia,Mexic, Vietnam, Turcia, Iran, Tailanda, Ucraina, Argentina,Venezuela și Arabia Saudită), în timp ce marele perdant al necruțătoarei competiții economice din următoarele decenii va fi Occidentul: SUA și celelalte state din OECD (mai puțin Turcia).
În sfârșit, în documentul menționat se prognozează pe termen foarte lung o creșterea economică la nivel global mult mai sustenabilă din punct de vedere al consumului de energie, deoarece experții Clubului de la Roma estimează pentru următoarele trei decenii și jumătate o creștere cu mult mai mare a PIB comparativ cu consumul total de energie.
VM-variabile macroeconomice; P-populația; N-nou-născuți; D-decese; PIB-produsul intern brut; E-consumul de energie; UM-unități de măsură; mp-milioane persoane; tdi-trilioane dolari internaționali; mtep-milioane tone echivalent petrol; AS-alte state. Sursa datelor: Jorgen Randers, 2052 – A Global Forecast for the Next Forty Years (www.2052.info).
Într-adevăr, experții Clubului de la Roma estimează pentru perioada 2015 - 2050 o reducere cu 43,9% a numărului de nou-născuți și o creștere a numărului de decese cu 55,3% , ceea ce reprezintă un fenomen fără precedent în întreaga istorie a omenirii. Fără îndoială, cele mai afectate de această dramatică regresie vor fi statele din grupul BRISE, unde îndicatorii menționați vor înregistra niveluri critice: -46,6% vs 60,8%.
În ceea ce privește creșterea economică, experții Clubului de la Roma estimează că în următoarele decenii China va înregistra o creștere economică anuală de 3%, statele din BRISE vor înregistra o creștere anuală de 2,8%, iar Occiudentul (SUA și celelalte state din OECD) va bate pasul pe loc, ca să spun așa, înregistrând o creștere medie anuală de numai 0,2%.
Apoi, așa cum am menționat, aceeași experți sunt extrem de optimiști în ceea ce privește devansarea în perioada menționată a creșterii consumului mondial de energie (31%) de către creșterea globală a PIB (88,1%).
Dar pe ce se bazează optimismul autorilor ultimului raport al Clubului de la Roma în ceea ce privește sustenabilitatea la nivel global a creșterii economice ? În termeni generici, acești experți sunt convinși că actualul capitalism „scăpat de sub control” va deveni peste trei decenii și jumătate un capitalism „îmblânzit” prin birocratizare eficientă și control guvernamental eficace. Dar va accepta, oare, năstrușnicul capitalism românesc această „dresură” ? În opinia mea, şansele unei asemenea metamorfoze sunt practic nule. De ce ? Pentru că, după câte ştiu, până în acest moment presa de specialitate din România nu a publicat absolut nimic legat de ultimul raport al Clubului de la Roma. Iar cei ce guvernează acum România nu sunt nici dispuși și nici capabili să renunțe la „capitalismul de cumetrie”.

VM | P | N | D | PIB | E | P | N | D | PIB | E |
UM | mp | mp | mp | tdi | mtep | mp | mp | mp | tdi | mtep |
China | 1366 | 11,6 | 10,9 | 14,0 | 3417 | 1166 | 6,5 | 19,4 | 39,6 | 5522 |
SUA | 323 | 4,2 | 2,8 | 13,6 | 2415 | 341 | 3,2 | 3,9 | 16,1 | 1989 |
OECD | 742 | 7,0 | 7,2 | 23,4 | 3024 | 664 | 5,1 | 9,5 | 23,8 | 2152 |
BRISE | 2522 | 37,8 | 20,4 | 16,1 | 3084 | 2695 | 20,2 | 32,8 | 42,0 | 5624 |
AS | 2281 | 57,0 | 20,5 | 10,2 | 1271 | 3100 | 31,0 | 30,4 | 23,9 | 2016 |
Total | 7234 | 117,6 | 61,8 | 77,3 | 13211 | 7966 | 66,0 | 96,0 | 145,4 | 17304 |
VM-variabile macroeconomice; P-populația; N-nou-născuți; D-decese; PIB-produsul intern brut; E-consumul de energie; UM-unități de măsură; mp-milioane persoane; tdi-trilioane dolari internaționali; mtep-milioane tone echivalent petrol; AS-alte state. Sursa datelor: Jorgen Randers, 2052 – A Global Forecast for the Next Forty Years (www.2052.info).
Într-adevăr, experții Clubului de la Roma estimează pentru perioada 2015 - 2050 o reducere cu 43,9% a numărului de nou-născuți și o creștere a numărului de decese cu 55,3% , ceea ce reprezintă un fenomen fără precedent în întreaga istorie a omenirii. Fără îndoială, cele mai afectate de această dramatică regresie vor fi statele din grupul BRISE, unde îndicatorii menționați vor înregistra niveluri critice: -46,6% vs 60,8%.
În ceea ce privește creșterea economică, experții Clubului de la Roma estimează că în următoarele decenii China va înregistra o creștere economică anuală de 3%, statele din BRISE vor înregistra o creștere anuală de 2,8%, iar Occiudentul (SUA și celelalte state din OECD) va bate pasul pe loc, ca să spun așa, înregistrând o creștere medie anuală de numai 0,2%.
Apoi, așa cum am menționat, aceeași experți sunt extrem de optimiști în ceea ce privește devansarea în perioada menționată a creșterii consumului mondial de energie (31%) de către creșterea globală a PIB (88,1%).
Dar pe ce se bazează optimismul autorilor ultimului raport al Clubului de la Roma în ceea ce privește sustenabilitatea la nivel global a creșterii economice ? În termeni generici, acești experți sunt convinși că actualul capitalism „scăpat de sub control” va deveni peste trei decenii și jumătate un capitalism „îmblânzit” prin birocratizare eficientă și control guvernamental eficace. Dar va accepta, oare, năstrușnicul capitalism românesc această „dresură” ? În opinia mea, şansele unei asemenea metamorfoze sunt practic nule. De ce ? Pentru că, după câte ştiu, până în acest moment presa de specialitate din România nu a publicat absolut nimic legat de ultimul raport al Clubului de la Roma. Iar cei ce guvernează acum România nu sunt nici dispuși și nici capabili să renunțe la „capitalismul de cumetrie”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)