ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Universitatea Politehnică din Bucureşti (UPB) a dorit să-i ofere titlul onorific de Doctor Honoris Causa cancelarului german Angela Merkel, dar oficialii români au fost refuzați, potrivit unui material publicat de România Liberă. Jurnaliștii români scriu că diplomații germani le-au declarat că cel mai puternic om politic al Germaniei primește numeroase astfel de cereri, dar că nu și-a motivat niciodată refuzul acestora. Cu toate acestea, reprezentantul Guvernului german a afirmat că Angela Merkel deţine deja un astfel de titlu din partea Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, în 2010, fapt pe care îl consideră suficient în acest moment.

Angela Merkel a obținut titlul de doctor în chimie cuantică, la Academia de Ştiinţe din Berlin-Adlershof, și a mai primit titlul onorific de Doctor Honoris Causa de la Hebrew University din Ierusalim, de la Universitatea din Leipzig, unde și-a făcut studiile academice, de la Universitatea Radboud din Nijmegen şi de la Universitatea din Szeged.

Reamintim că preşedintele Senatului UPB, Ecaterina Andronescu, a avut un rol esențial în scandalul de plagiat al premierului Victor Ponta. În timpul ministeriatului acesteia, Consiliul Naţional de Etică a semnat un document potrivit căruia titlul de doctor în Ştiinţe Juridice, domeniul Drept, al lui Victor Ponta a fost obţinut în concordanţă cu legislaţia în vigoare în 2003 şi calificarea de plagiat în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susţine.