Aprecieri hiperoptimiste ale premierului Victor Ponta pentru economia României, în 2014

Premierul Victor Ponta a prezentat joi proiectul de buget pentru 2014, aprobat în cadrul ședintei de Guvern, iar primul-ministru a afirmat că România va avea, anul viitor, cel mai mare PIB din istorie, de 148 de miliarde de euro, cel mai mic deficit de după intrarea în UE (-14,7%), iar povara fiscală pe muncă va fi de 44% din costul forței de muncă.
Cele mai importante afirmații ale premierului Victor Ponta pentru 2014:
De asemenea, ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, a afirmat că indexarea accizelor cu rata inflaţiei şi introducerea accizei suplimentare de şapte eurocenţi (0,07 euro) pe litrul de carburant vor avea un impact de 30 - 40 de bani în preţul final al litrului de carburant.
În 2014, accizele vor fi calculate pe pe baza cursului de schimb din octombrie 2012 şi indexate cu rata inflaţiei, iar la produsele energetice utilizate drept combustibil pentru motor, respectiv benzină cu plumb, benzină fără plumb, motorină şi kerosen, se va introduce o acciză suplimentară de şapte eurocenţi pe litru.
Ministerul Finanţelor a prognozat că noile măsuri fiscale ce vor fi aplicate în anul 2014 vor aduce la buget încasări de 4,963 miliarde de lei, potrivit Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2014 şi perspectiva acesteia pe anii 2015 - 2017. Cea mai mare parte din aceste încasări, respectiv 4,032 miliarde de lei, va proveni din accize şi taxe speciale. Astfel, modificarea modului de calcul al accizelor în lei va aduce la buget 1,107 miliarde de lei.
Majorarea accizei la motorină de la 391 euro/tonă la 473,85 euro/tonă va aduce la buget 1,867 miliarde de lei, în timp ce încasările din creşterea accizei la benzină de la 467 euro/tonă la 557,91 euro/tonă se vor ridica la 810 milioane de lei.
Tot joi, preşedintele Traian Băsescu a declarat în cadrul unei întâlniri cu o delegaţie a Consiliului de Afaceri Româno-American (AMRO), că România este astăzi printre cele mai solide ţări din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte stabilitatea macroeconomică, în timp ce reprezentanții AMRO și-au exprimat dorința pentru mai multă predictibilitate şi transparenţă din partea administraţiei româneşti, condiţii absolut necesare pentru ca antreprenorii să poată face planuri de investiţii pe termen lung.
Cele mai importante afirmații ale premierului Victor Ponta pentru 2014:
- România va avea venituri de 230 de miliarde lei. 216 miliarde provin din taxe, impozite și alte venituri, iar 14 miliarde va fi deficit (în 2013, potrivit cifrelor avansate de Executiv, România va avea un deficit de 2,6% din PIB).
- 47,7 miliarde de lei reprezintă bani de salarii: 15 mld ca salarii pentru MAI, MApN, SRI, SIE, STS, SPP, Ministerul Public, Justitie, ICCJ, CSM, pentru structuri militare, de securitate, ordine publica, Justitie, aproximativ 10 miliarde sunt salariile pentru profesori si cadre didactice, 9 miliarde reprezintă salariile plătite pentru funcționarii la nivel local, 7 miliarde vor costa salariile din sistemul medical, iar 5 miliarde toate celelalte institutii si autorități centrale (Parlament, Presedintie, Guvern, alte instituții și autorități centrale).
- 20 de miliarde de lei sunt plățile de asistență socială.
- Reducerea cu 5% a contribuțiilor sociale.
- 52 de miliarde de lei din bugetul de asigurări sociale sunt bani pentru pensii. ”Suma este foarte mare, într-adevăr, dar suntem pe ultimul loc în UE la procentul din buget alocat asigurărilor sociale”.
- 40 de miliarde pentru investiții. ”Reprezintă cea mai mare suma alocată pentru investiții”.
- Sănătatea are un buget de aproape 30 de miliarde de lei, per total. Ministerul Sănătății va primi 7,8 miliarde de lei, CNSAS va primi 22,6 miliarde de lei și se va acorda o bursă lunară neimpozitată de 150 de euro pentru medicii și farmaciștii rezidenți.
- 40 de miliarde sunt cheltuielile cu bunurile și serviciile. Se va încerca reducerea de costuri cu 10%, prin comasarea unor instituții.
- TVA la pâine rămâne 9%. Se pregătesc reduceri de TVA și la alte categorii de alimente.
- 6 miliarde de lei sunt subvențiile, în special pentru agricultură.
- Protecția socială va fi asigurată prin următoarele măsuri: creșterea salariului minim cu 12,5%, creșterea pensiilor cu 3,76% și creșterea venitului minim garantat cu 5%.De asemenea, pensia medie lunară va ajunge la 200,9 euro.
- Cifrele sintetice ale bugetului pe anul viitor: creștere economică de 2,2%, inflație medie anuală de 2,4%, curs mediu lei/euro de 4,45 lei, ponduri venituri totale din PIB de 32,9%, pondere cheltuieli totale în PIB de 35,1%, câștig salarial net lunar de 1,676.
De asemenea, ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, a afirmat că indexarea accizelor cu rata inflaţiei şi introducerea accizei suplimentare de şapte eurocenţi (0,07 euro) pe litrul de carburant vor avea un impact de 30 - 40 de bani în preţul final al litrului de carburant.
În 2014, accizele vor fi calculate pe pe baza cursului de schimb din octombrie 2012 şi indexate cu rata inflaţiei, iar la produsele energetice utilizate drept combustibil pentru motor, respectiv benzină cu plumb, benzină fără plumb, motorină şi kerosen, se va introduce o acciză suplimentară de şapte eurocenţi pe litru.
Ministerul Finanţelor a prognozat că noile măsuri fiscale ce vor fi aplicate în anul 2014 vor aduce la buget încasări de 4,963 miliarde de lei, potrivit Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2014 şi perspectiva acesteia pe anii 2015 - 2017. Cea mai mare parte din aceste încasări, respectiv 4,032 miliarde de lei, va proveni din accize şi taxe speciale. Astfel, modificarea modului de calcul al accizelor în lei va aduce la buget 1,107 miliarde de lei.
Majorarea accizei la motorină de la 391 euro/tonă la 473,85 euro/tonă va aduce la buget 1,867 miliarde de lei, în timp ce încasările din creşterea accizei la benzină de la 467 euro/tonă la 557,91 euro/tonă se vor ridica la 810 milioane de lei.
Tot joi, preşedintele Traian Băsescu a declarat în cadrul unei întâlniri cu o delegaţie a Consiliului de Afaceri Româno-American (AMRO), că România este astăzi printre cele mai solide ţări din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte stabilitatea macroeconomică, în timp ce reprezentanții AMRO și-au exprimat dorința pentru mai multă predictibilitate şi transparenţă din partea administraţiei româneşti, condiţii absolut necesare pentru ca antreprenorii să poată face planuri de investiţii pe termen lung.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)