ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un pompier mobilizat în zona focarului „Carr” din nordul Californiei a murit joi, ridicând astfel la zece numărul persoanelor decedate în urma incendiilor care devastează de la jumătatea lunii iulie statul american, au anunțat autoritățile locale. 
 
Incendiul „Carr" a izbucnit pe 23 iulie în apropiere de orașul Redding, flăcările sale distrugând până acum 72.000 de hectare. Focarul este controlat doar în proporție de 48%, potrivit celui mai recent bilanț publicat de Calfire. 

Alți doi pompieri au murit în ultimele săptămâni în incendiul „Ferguson", situat puțin mai la sud, care a determinat închiderea parțială a Parcului Național Yosemite. 

Incendiul denumit "Mendocino Complex", alcătuit din două focare învecinate și aflate în nord, a devenit luni seară cel mai mare din istoria recentă a Californiei. Joi, acest incendiu se întindea pe o suprafață de 123.000 de hectare și era controlat doar într-un procent de 51%, relatează Agerpres.