ascultă articolul

Pentru a încerca să descifrăm culisele crizei din Ucraina, vă propunem un text publicat de Vocea Rusiei care poartă semnătura lui Aleksandr Dughin, un politolog rus, lider al Partidului Eurasiatic care pledează pentru formarea unui suprastat eurasiatic, oponent viabil al hegemoniei americane. Este un studiu care, în ciuda orientării net antioccidentale, merită citit și analizat - mai ales pentru a înțelege mai bine pericolele din jurul României.

Pe de o parte, profesorul Dughin accentuează, pe bună dreptate, punctele nevralgice ale structurilor politice și economice ale Uniunii europene (individualism, eurocentrism, globalism etc.); pe de altă parte, referitor la criza din Ucraina, enunță un punct de vedere aproape de necrezut: Uniunea europeană are nevoie de un război cu Rusia pentru a se salva de colapsul iminent. Chiar dacă nu știm ce ne va aduce ziua de mâine (de exemplu, ce consecințe ar avea asupra granițelor noastre o altă Uniune, Euroasiatică?) , pentru România lucrurile sunt neschimbate: ne aflăm la intersecția sferelor de influență politică, iar viitorul nostru va depinde, ca de atâtea ori în istorie, de înțelepciunea și credința conducătorilor noștri politici. (F.I.)

Aleksandr Dughin: Războiul împotriva Rusiei în dimensiunea sa ideologică

Viitorul război ca şi concept

Războiul împotriva Rusiei este acum cea mai discutată alternativă în Occident. Este deocamdată sugestie şi posibilitate. Se poate transforma în realitate în funcţie de deciziile luate de toate părţile implicate în conflictul ucrainean: Moscova, Washington, Kiev, Bruxelles.

Nu vreau să discut aici toate aspectele şi teoria acestui conflict. Propun în schimb analiza profundelor sale rădăcini ideologice. Viziunea pe care o am în legătură cu principalele evenimente se bazează pe A Patra Teorie Politică, ale cărei principii le-am descris în cartea mea cu acelaşi titlu, apărută în limba engleză la Editura Arktos, acum câţiva ani.

Citește și: Liderul Jobbik, la Moscova: Promisiunile UE au fost MINCIUNI. UE este o organizaţie trădătoare

Prin urmare, nu voi studia războiul Occidentului cu Rusia evaluându-i riscurile, pericolele, problematica, costurile sau consecinţele, ci sensul ideologic al acestuia la scară globală. Voi analiza sensul unui astfel de război şi nu războiul-însuşi (real sau virtual).

Esenţa liberalismului

În Occidentul modern, există o ideologie dominantă – liberalismul. Are multe tipuri, versiuni şi forme, multe neclarităţi, dar esenţa sa e întotdeauna aceeaşi. Liberalismul conţine în structura sa fundamentală subtilă următoarele principii axiomatice:

· individualismul antropologic (individul este măsura tuturor lucrurilor);

· progresismul (lumea se îndreaptă către un viitor mai bun, trecutul e întotdeauna mai rău decât prezentul);

· techniocraţia (dezvoltarea tehnică şi performanţa efectivă sunt considerate drept maniera cea mai importantă de a judeca natura societăţii);

· eurocentrismul (societăţile euro-americane sunt acceptate ca standarde de măsurare pentru restul umanităţii);

· economia e destin (economia liberă de piaţă este unica formă a sistemului economic – toate celelalte tipuri trebuie reformate sau distruse);

· democraţia este regulă a minorităţilor (autoapărarea împotriva majorităţii predispune mereu la degenerarea în totalitarism, “populism”);

· clasa de mijloc este singurul actor social real existent şi normă universală (independent de acest fapt - persoana a dobândit deja sau e pe cale să devină cu adevărat parte a clasei de mijloc, e reprezentată momentan ca fiind clasa de mijloc);

· o singură lume, globalism (fiinţele umane fiind în esenţă aceleaşi cu o singură distincţie – una individuală – lumea trebuie integrată pe o bază individuală, cosmopolitismul – cetăţenie a lumii).

Citește și: Dughin propune, Domnul dispune!

Acesta e centrul valorilor liberalismului, manifestarea uneia din cele trei tendinţe generate în Iluminism, alături de comunism şi de fascism care propun interpretări alternative ale spiritului extrem al Modernităţii. In secolul XX, liberalismul şi-a înfrânt rivalii şi a devenit, după 1991, singura ideologie dominantă la scară globală. Singura libertate de alegere în regatul liberalismului global a fost între liberalismul de dreapta, liberalismul de stânga sau liberalismul radical, incluzând liberalismul de extremă dreapta, liberalismul de extremă stânga şi liberalismul ultra-radical. Deci liberalismul a fost instalat ca sistem operaţional în societăţile occidentale şi în toate celelalte societăţi care se găsesc în zona de influenţă a Occidentului. De la un anumit moment, acesta este numitorul comun al oricărui discurs “politically correct”, marcă a celor acceptate de politica de masă ori marginalizate. Însăşi bunul-simţ convenţional a devenit liberal. Geopolitic, liberalismul a fost înscris în modelul central al SUA, în care anglo-saxonii sunt nucleul etic, iar membrii parteneriatului euro-atlantic, NATO, reprezintă nucleul strategic al sistemului de securitate. Securitatea globală a fost echivalată cu securitatea Occidentului şi, în ultimă instanţă, cu securitatea Americii. Aşadar, liberalismul nu e doar putere ideologică, ci de asemenea politică, militară şi strategică. NATO este liberal la bază. Apără societăţi liberale, luptă pentru liberalism.

Citeşte întreaga analiză aici

[caption id="attachment_26042" align="aligncenter" width="620"] Aleksandr Dughin/ foto: flux.md[/caption]