Arheologii au descoperit la Ierusalim locul în care Iisus a fost judecat de Pilat din Pont

O descoperire arheologică aduce lumină asupra unui loc simbol al creștinătății. În Orașul Vechi al Ierusalimului, arheologii americani au descoperit ruinele Palatului lui Irod, unde, potrivit Noului Testament, Iisus Hristos a fost judecat de Pilat din Pont, înainte de a fi răstiginit.
Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs
Conform ziarului La Stampa, săpăturile începute in urmă cu 15 ani pe locul unei clădiri abandonate din Ierusalim, în apropiere de Muzeul Turnul lui David, au scos la lumină ruinele unui palat care ar putea fi cel în care a avut loc procesul lui Iisus, descris în Noul Testament.
Procesul lui Iisus Hristos, descris în Biblie, a avut loc în acest complex, cunoscut ca Palatul lui Irod, despre care se crede că era situat în vestul oraşului, unde se află în prezent muzeul amintit, precum şi o închisoare din perioada otomană a Ierusalimului, susțin oamenii de știință.
După cum indică Biblia, procesul lui Iisus a avut loc "lângă o poartă, cu un pavaj de piatră deteriorat", potrivit Washington Post, iar aceste detalii se potrivesc cu descoperirile arheologice anterioare din apropierea închisorii.
"Bineînţeles, nu există nicio inscripţie la faţa locului, dar multe dovezi, arheologice, istorice şi biblice, indică acest loc", a declarat Shimon Gibson, profesor de arheologie la Universitatea Carolina de Nord din Charlotte (SUA).
Presa italiană scrie însă că ruinele nu vor fi incluse prea curând în traseul turistic destinat pelerinilor creştini când vizitează Ierusalimul, dar Muzeul Turnul lui David a demarat planurile de înfiinţare a unui circuit în jurul sitului arheologic şi speră ca acesta să devină un punct de atracţie pentru vizitatori în viitor.
Ruinele au fost descoperite sub o închisoare care a fost folosită în perioada în care oraşul Ierusalim era controlat de Imperiul Otoman.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)