ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un căutător amator de comori a găsit în zona oraşului Zlatna, din judeţul Alba, cinci morminte din perioada dacică, în care se aflau arme şi unelte din fier, scrie Adevărul. Descoperirea a fost realizată în luna ianuarie cu ajutorul unui detector de metale, iar obiectele au fost predate Muzeului Unirii din Alba Iulia.
După 2 zile de la prima descoperire nu m-am putut abţine să nu mai dau o târcoală locului cu o sapă mai performantă şi la nici 10 minute de căutări la aproximativ 2 m de locul celălalt au început să apară la o distanţă de 30 de cm un adevărat inventar de armatt al dacilor. Se pare că sunt mai multe morminte! Specific faptul că dimineaţă la ora 8 o să fiu la muzeu pentru e preda întreg inventarul arheologic fiind în termenul legal de 72 de ore.

Prima descoperire a fost cu titlu de donaţie dar acum sunt foarte curios cum vor fi evaluate de experţii acreditaţi. De multă vreme aşteptam o astfel de descoperire. Nu am pus poze cu locul deoarece o să mergem înainte cu cei de la muzeu la periegheza stabilită de ei şi cred că e mai bine să revin cu poze atunci. Sper să se descopere şi ceramică şi alte indicii despre necropola sau aşezarea această. Pot să va spun că am ajuns acolo de pe Valea Galaţi sau Valea Mică de lângă Zlatna într-o ora pe jos.

Potrivit reprezentanţilor Muzeului Unirii din Alba Iulia, obiectele datează din perioada de dinainte de cucerirea romană a Daciei, secolele II - I, î. Hr.

Fotografii, în Adevărul.