ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Republica Moldova se confruntă în prezent cu două riscuri: Rusia şi preşedintele Traian Băsescu, a declarat luni, la Bucureşti, liderul socialist Hannes Swoboda, criticând declaraţiile şefului statului privind unirea dintre România şi ţara vecină.

"Este foarte curios că, în vremuri în care Moldova este în dificultate, el vrea, mai mult sau mai puţin, să înghită Moldova. În prezent, Moldova se confruntă cu două riscuri, unul este Rusia, celălalt preşedintele Băsescu. Şi asta e puţin curios pentru preşedintele unei ţări vecine", a declarat Hannes Swoboda, la conferinţa de lansare a proiectului "Relauching Europe".

Întrebat de ce consideră că preşedintele Băsescu este un risc pentru ţara vecină, Swoboda a precizat că Republica Moldova are nevoie de "respectarea suveranităţii sale, de solidaritate împotriva presiunii ruseşti care este vizibilă din nou", iar astfel de declaraţii pot fi interpretate ca un îndemn ca Moldova să nu-şi menţină suveranitatea şi autonomia.

"Cred că autorităţile moldovene, în special guvernul, sunt responsabile pentru viitorul ţării. Oferim Acordul de Asociere şi Moldova vrea să-l semneze şi orice alte intervenţii inoportune, care creează probleme, nu sunt binevenite. Şi acesta cred că ar trebui să fie mesajul pe care Traian Băsescu ar trebui să-l respecte", a spus liderul Grupului S&D din Parlamentul European.