ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!




În după-amiza aceasta un tânăr înarmat cu două arme a intrat într-o școală din nord-estul Moscovei și a împușcat un profesor. Toți elevii unei clase au fost luați ostateci. Ceilalți elevi ai școlii au fost evacuați de către forțele de ordine sosite la fața locului.

În schimbul de focuri ce a urmat a fost ucis un polițist iar un altul a fost grav rănit. În cele din urmă agresorul a fost convins să se predea de însuși tatăl său iar elevii ostatici au fost eliberaţi.


Atacatorul s-a dovedit a fi chiar unul dintre elevii buni ai acestei școli, pe nume Serghei Gordeev. Între elev și profesorul de geografie s-ar fi iscat un conflict din cauza unor note proaste.


Elevul va fi supus unei expertize psihiatrice. Se pare că familia sa îl încuraja să obțină rezultate bune la toate disciplinele însă din această cauză copilul învăţa tot timpul și dezvoltase un caracter nesociabil.