Athosul şi poezia, la Biblioteca “Dinicu Golescu” din Piteşti

Dublă lansare la Biblioteca Judeţeană “Dinicu Golescu” din Piteşti, mâine, 20 noiembrie, ora 17.00: “Jurnal Athonit. Pagini de ucenicie” (Alexandru Rădescu, Paul S. Grigoriu) şi “Suplu zvâcnet vertical” (Cristian Boroş), ambele volume apărute la editura Filos.
Evenimentul, în prezenţa autorilor, îi va avea ca invitaţi pe Pr. Romeo Iorga şi pe Denisa Popescu (moderator).
Primul volum lansat, “Jurnal Athonit. Pagini de ucenicie”, este un proiect editorial inedit, o frumoasă încercare de reproducere a unei experienţe itinerante pe cărările Muntelui Athos a doi autori: Alex Radescu şi Paul S. Grigoriu. Muntele Athos este considerat prin excelenţă o fortăreaţă sau un bastion al Ortodoxiei, fiind o adevărată republică monahală.
Frumoasa intocmire o constituie însăşi abordarea: diferită - prin cele două perspective - dar, în acelaşi timp, unitară. Autorii, un jurnalist consacrat şi un artist, tratează subiectul cu un firesc aparte. Pios, prietenos, cald, un jurnal neterminat. Neterminat pentru că autorii încă trăiesc experienţa Muntelui Athos, experienţă pe care o transmit mai departe ori de câte ori au ocazia.
Volumul este însoțit de fotografii inedite realizate de artistul Irinel Cirlănaru şi de o prefaţă semnată de Silviu Andrei Vlădăreanu.
Cel de-al doilea volum lansat, “Suplu zvâcnet vertical”, aparţine lui Cristian Boroş şi este un volum de poezii. Poezia ca o stare de fapt, ca un studiu permanent. Un volum ce surprinde momente de libertate, arcuiri de libertate, zvâcniri libere, explozii spre frumos, notate în fragmente lirice.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)