Pentru cei care au avut privilegiul de a o avea aproape, Aura era vocea raţiunii. Era cuvântul care te alina, care te dojenea, dar totdeauna era inima care era alături de tine printr-o sinceritate simplă, deşi cuvântul care o caracteriza era complexitatea. Vroia să cunoască, să ştie şi să cuprindă, să pună întrebări şi să primească răspunsuri care să-i hrănească setea de cunoaştere. Vorbea cu patos despre lucrurile care o pasionau şi punea suflet atunci când făcea cu plăcere. Iubea liniştea, iubea iubirea şi visa la o iubire ca în poveşti.

Când simţea că oboseala şi stresul îşi făceau simţite prezenţa, când era plină de îndoieli şi de semne de întrebare, se retrăgea din atenţia publicului aşa cum îi plăcea să spună, se înconjura de frumos: de muzică, de familie şi de cărţi. Îi plăcea să citească, să înţeleagă şi să vadă departe de rândurile scrise în cărţi. Şi mergea atât de departe încât ceea ce aprecia şi considera a fi valoros devenea principiu, un stil de viaţă.

Compasiunea pentru semeni a determinat-o să depună o muncă asiduă în pregătirea ei, ce nu se rezuma doar la carte, ci şi la acţiuni continue de voluntariat la patul pacientului, în gărzi sau în sala de operaţie. Şi-a slujit cu devotament patria încununâdu-şi parcursul cu jertfa supremă.