Avertisment pentru românii care au datorii. Se schimbă legea privind executările silite

Din cauza numărului sufocant de de procese de executări silite, instanțele din România au cerut și obținut modificarea legii, astfel că procedurile prin care sunt executați silit datornicii nu vor mai ajunge de acum în fața judecătorului, ci vor fi aplicate doar de executorii judecătorești. Pe de altă parte, avocații specializați în astfel de litigii ne atrag atenția că măsura nu este în avantajul românilor care au datorii și susțin că este chiar neconstituțională, informează Știrile PROTV.
Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.
Până acum, orice bancă, firmă sau chiar persoană fizică putea solicita executarea silită a unui datornic doar în instanță, mergând la un executor judecătoresc care cerea la tribunal încuviințarea pentru executarea bunurilor sau conturilor, însă de acum executările nu mai ajung la instanță, ci sunt decise doar de cel care urmează să le și facă: executorul judecătoresc.
"Dreptul la un tribunal imparțial se derogă unui executor judecătoresc și încuviințarea executării silite este dată de executorul judecătoresc și nu mai apare acest principiu al echității și justiției. Am mari dubii că actul de justiție se va face în spiritul legii", spune Adrian Cuculis, avocat specializat în executări.
Dar executorii judecătorești resping temerile avocaților:
"Când decidem avem în vedere exact aceleași rațiuni pe care le avea instanța: asupra caracterului de titlu executoriu al inscrisului și asupra creanței, dacă este certă, lichidă și exigibilă", spune Dorina Gont, Președintele Colegiului Executorilor de pe lângă Curtea de Apel București.
Deoarece nu mai este obligatorie încuviințarea instanței, avocații spun că executarea silită se va face mult mai rapid."Foarte bine, abia nu mai fug datornicii cu banii" - spun la rândul lor executorii.
"Fără să iau în considerare ce spui tu ca debitor, ai posibilitatea în viitor, când deja ești executat silit și nu mai ai bani în conturi, poate chiar și ilegal - să faci o contestație la executare", mai spune Adrian Cuculis.
"Faptul că cererile de încuviințare a executării silite puteau fi văzute pe portalul instanțelor de debitori, nu de puține ori ne-a creat neajunsuri. Aceștia deja erau avertizați și procedau la înstrăinarea bunurilor pe care le aveau, ajungând la situația de a fi insolvabili și practic nu mai aveam ce executa", explică Dorina Gont.
Modificările codului de procedură civilă au fost cerute de instanțele de judecată, asaltate de zeci de mii de cereri de executare silită, potrivit autorităților.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)