ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Inflaţia ajunsă la un minim istoric creează spaţiu pentru o tăiere suplimentară a dobânzii cheie de către Banca Naţională a României (BNR), iar o astfel de măsură de relaxare monetară poate avea efecte pozitive clare asupra acţiunilor şi obligaţiunilor, informează Agerpres.
"Inflaţia ajunsă la un minim istoric permite BNR să-şi ajusteze în jos prognoza de inflaţie pentru sfârşitul acestui an, creând astfel spaţiu pentru o tăiere suplimentară a dobânzii cheie. O astfel de măsură de relaxare monetară ar trebui să aibă efecte pozitive clare atât asupra instrumentelor cu venit fix (în special obligaţiuni), cât şi asupra acţiunilor", a declarat, joi, Georgiana Androne, analist la casa de brokeraj Tradeville.

Rata anuală a inflaţiei (pe ultimele 12 luni) a atins un nou minim istoric - 0,66% în iunie, după scăderea preţurilor de consum cu aproape 0,3% în iunie 2014 comparativ cu mai 2014, pe fondul ieftinirii alimentelor şi serviciilor, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi.