Barack Obama a organizat o întâlnire între preşedinta Coreei de Sud şi premierul Japoniei

Marţi, la Haga, preşedintele Barack Obama a organizat prima întâlnire între preşedinta Coreei de Sud şi premierul Japoniei, în contextul unor tensiuni între aceste două ţări, Obama promiţându-le o "susţinere necondiţionată" în relaţiile cu Coreea de Nord, conform Mediafax.
Marţi seara, Obama i-a primit pe preşedinta sud-coreeană Park Geun-Hye şi premierul japonez Shinzo Abe, la reşedinţa ambasadorului Statelor Unite la Haga, aceasta fiind prima întâlnire între cei doi lideri asiatici din momentul venirii lor la putere.
"În cursul ultimilor trei ani, o colaborare strânsă dintre statele noastre a permis să schimbăm regulile jocului în relaţiile cu Coreea de Nord", a afirmat Obama în cadrul acestei întâlniri. "Cooperarea noastră ne-a permis să trimitem un mesaj puternic Phenianului: răspunsul la provocările şi ameninţările sale va suna într-un glas", a adăugat el.
"Angajamentul Statelor Unite faţă de securitatea Japoniei şi Coreei de Sud este necondiţionat (...), iar o Coree de Nord dotată cu armă nucleară este inacceptabilă", a declarat el.
"Japonia şi Coreea de Sud trebuie să facă faţă unor provocări comune şi noi vom continua comunicarea la diferite niveluri", a dat asigurări premierul Abe, adăugând că "astăzi, este vorba de construirea unor relaţii orientate spre viitor".
De asemenea, preşedinta sud-coreeană a subliniat importanţa unei poziţii unice a celor trei state împotriva Coreei de Nord.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)