Băsescu: Ponta a fost OFIŢER ACOPERIT al SIE. Şeful statului îl ACUZĂ şi pe Meleşcanu
Preşedintele României, Traian Băsescu, a dezvăluit la Realitatea TV că prim-ministrul Victor Ponta este ofiterul acoperit la care s-a referit inainte de inceperea campaniei electorale pentru Presedintia Romaniei.
Libris.ro - Librarie online - Zilnic noutati si promotii
"Zâmbeşte acum, cand e prim-minsitru, îi merge, dar când va fi preşedinte nu îi va merge. Ponta trebuie să recunoască, în '97-2001 a fost ofiţer acoperit al SIE.
Eu nu intru în detalii și dacă aș ști că a avut misiuni, nu aș avea dreptul să vorbesc despre misiuni. Nu știu de ce a ascuns asta. E treaba lui ce face (dacă se retrage din cursă, n.red.). Nu am discutat niciodată cu Ponta pe această temă. Nu merita să o am. Ce ar fi putut să-mi spună? Teodor Meleșcanu e complice la asta. Total. La un moment dat a fost un senator PSD care a făcut o interpelare. Mi s-a părut cam exotic. De ce, nu am crezut? Pentru că dădea perioada, iar în acea perioadă, Victor Ponta era procuror. Iar conform Constituției României, activitatea de procuror este incompatibilă cu orice altă activitate. Aici a făcut o greșeală și serviciul că l-a recrutat. Un om pe care l-am numit politic, domnul Meleșcanu, a ajuns să facă un astfel de joc, târâind Serviciul într-un asemenea caz. Nu sunt atât de supărat pe Victor Ponta, cât pe Meleșcanu. ", a spus seful statului, intr-o emisiune la Realitatea TV.
Băsescu a prezentat o serie de documente, inclusiv unul semnat de Adrian Năstase, cand era prim-ministru.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Demență totală. Guvernul scoate din piață toate soiurile de legume, fructe și cereale românești
Nimeni nu știe dacă va fi pace în Ucraina, dar a început un nou război devastator: SUA-UE – De soarta lui depinde cum va arăta Occidentul - Aceasta ar putea fi adevărata MARE RESETARE
Mesaj exploziv de la Casa Albă
ACTUALIZARE: Lovitura lui Bolojan pentru Nicușor Dan - CIUCU Primar General! AUR rade USR: Anca Alexandrescu pe locul 2! Ciucu anti-Catedrală. Bucureștenii au boicotat masiv farsa alegerilor: 17 secții din Sec. 3 cu prezența la vot sub 1%
Călin Georgescu, interviu de excepție în presa slovacă, la un an de la anularea alegerilor: ”Ei au dat lovitura de stat, nu eu. În Ucraina se decide viitorul Europei”
COLDEA, ORGANIZATORUL. Patrick Andre de Hillerin dezvăluie cine se află în spatele rebeliunii soroșiste contra CSM. ”Justiția capturată” sau ”Justiția capcanată”?
Recomandările noastre
IN-DEPENDENȚII. Istoricul Marius Oprea rupe tăcerea: Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. „Urmăriți banii și nu e greu de dovedit”. VIDEO
Generalul Radu Theodoru: La Nunta mea să veniți în costume naționale! Voica Theodoru: Veniți la Mănăstirea Comana îmbrăcați de Sărbătoare, nu de Înmormântare!
ADEVĂRUL despre ATENTATUL TERORIST MAGHIAR de la SFÂNTU GHEORGHE. Video în premieră: MARTORUL-SURPRIZĂ. O delegație a Uniunii Scriitorilor condusă de Radu Theodoru și D.R. Popescu, ȚINTA teroriștilor unguri. EXCLUSIV
Generalul Radu Theodoru și-a luat zborul spre Domnul la 101 ani! Biografia unui erou legendar al României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)