Băsescu, RECLAMAT la CSM

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a fost reclamat la Consiliul Suprem al Magistraturii după ce a luat poziţie în dosarul restituirilor ilegale de teren din comuna Nana.
[p] LIBRARIE.NET - Cărţile pe care le cauţi
Parchetul General consideră că reacţia fostului preşedinte a afectat independenţa justiţiei.
"Având în vedere aprecierile emise în spațiul public de către domnul Traian Băsescu referitoare la dosarul penal care are ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate și arendarea unor terenuri amplasate pe raza comunei Nana, județul Călărași, Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să facă următoarele precizări:
Măsurile procesuale dispuse de procurori într-un dosar penal sunt analizate și validate doar de către judecători. Conducerea Ministerului Public apreciază ca fiind regretabil faptul că un fost președinte al României pune la îndoială independența și imparțialitatea procurorilor, acest lucru fiind de natură să afecteze prestigiul și credibilitatea justiției.
În acest context, conducerea Ministerului Public solicită Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței Justiției, potrivit art. 1 și 30 din Legea nr.317/2004, să își îndeplinească obligația legală de a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea", se arată într-un comunicat al Parchetului.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)