Băsescu, în privința instalării lui Mihai Frățilă ca episcop al Eparhiei greco-catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de București

Sâmbătă, Traian Băsescu a transmis un mesaj cu ocazia instalării Preasfințitului Mihai Frățilă ca episcop al Eparhiei greco-catolice "Sfântul Vasile cel Mare" de București.
"Evenimentul de astăzi se înscrie în seria marilor momente pe care Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, le-a cunoscut de-a lungul istoriei sale", arată Traian Băsescu în comunicatul postat pe site-ul Administrației Prezidențiale.
Șeful statului arată că înființarea Eparhiei "Sfântul Vasile cel Mare" de București și instalarea ca episcop a lui Mihai Frățilă sunt marcate în mod "solemn" de prezența cardinalului Leonardo Sandri, prefectul Congregației Bisericilor Orientale, reprezentant al Papei Francisc și un "mare prieten" al țării noastre și al cardinalului Lucian Mureșan, iar cu acest prilej festiv, președintele își exprimă aprecierea pentru contribuția pe care slujitorii Bisericii Greco-Catolice au avut-o de-a lungul istoriei la cultivarea și afirmarea identității noastre naționale.
"De la reprezentanții Școlii Ardelene, care au pregătit Marea Unire din 1918, la Cardinalul Iuliu Hossu și la cei care, asemenea Cardinalului, au ales să-și mărturisească deplina credință cu prețul sacrificiului personal, există o continuitate a speranței, a curajului, a statorniciei și a fidelității față de valorile morale ale poporului român", afirmă președintele Băsescu, subliniind că "destinul istoric al Bisericii Greco-Catolice Române a urmat îndeaproape momentele dramatice ale istoriei noastre naționale".
"Între 1948 și 1989, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a fost supusă persecuțiilor regimului comunist. Cea mai mare parte a elitei sale a fost condamnată la ani grei de închisoare, iar credincioșilor li s-a interzis dreptul de a-și afirma credința și identitatea. După 1989, Biserica Greco-Catolică și-a recăpătat libertatea și demnitatea fiind, în prezent, un partener important de dialog al statului român. Cred că, la capătul anilor în care românilor li s-a interzis dreptul la memorie și la exprimarea credinței, am înțeles cât sunt de însemnate dialogul și înțelegerea istoriei din perspectiva cunoașterii și a respectului pentru posteritate", afirmă șeful statului, care transmite salutul său reprezentanților Sfântului Scaun la București, ai Bisericii Greco-Catolice și ai Bisericii Catolice din România și felicitări lui Mihai Frățilă.
"Sunt încredințat că acest moment atât de important — instalarea Preasfințitului Mihai Frățilă ca Episcop al Eparhiei Greco-Catolice "Sfântul Vasile cel Mare" de București — reprezintă un prilej de bucurie pentru credincioșii Bisericii Greco-Catolice și, de asemenea, doresc să transmit salutul meu călduros înalților reprezentanți ai Sfântului Scaun la București, ai Bisericii Greco-Catolice și ai Bisericii Catolice din România.”

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

ALEGERILE ȘI PROFEȚIA TULBURĂTOARE DE LA ATHOS: Al 7-lea și cel mai cutremurător motiv pentru care nici un creștin nu poate vota cu Nicușor Dan

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

Speranțe pentru Duminică: Trump nu doarme!

Călin Georgescu rupe tăcerea la Realitatea PLUS - ACUM: PLEAVA CERE DREPTURI! CUVÂNT EXTREM DE PUTERNIC: Nu ne vom pierde sufletele, nu ne vom pierde Țara! Este vremea Credinței! Adevărul este VIU! DISCURSUL INTEGRAL
Recomandările noastre

MARELE MATEMATICIAN PREDA MIHĂILESCU SUSȚINE SUVERANISMUL: Președintele constituțional ales al României, dl. Călin Georgescu, a avut o cutremurătoare adresă către poporul Român. Acum puteți alege: BANANE și RĂZBOI sau PACE și SUVERANITATE!

Tristețe între intelectualii lui Băsescu: Vladimir Tismăneanu a paralizat azi-noapte
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)