Basilica paleocreştină din Niculiţel va putea fi vizitată din anul 2016

Basilica paleocreştină din Niculiţel va putea fi vizitată din anul 2016, atunci când vor fi finalizate lucrările de reabilitare. Ca urmare a complexităţii acestor lucrări, autorităţile judeţene au decis prelungirea acestora până pe 31 decembrie 2015. Basilica paleocreştină de la Niculiţel, monument unic de arhitectură în Europa, a fost descoperită în 1971. În luna august 2013, Consiliul Judeţean Tulcea a semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea basilicii, proiectul finanţat prin Programul Operaţional Regional având o valoare totală de 2,6 milioane de euro.
Situat pe DN 22, în partea de Nord - Est a satului Niculiţel (la poalele Dealului Piatra Roşie) pe str. Muzeului, nr. 1, monumentul este constituit dintr-o “Basilica” paleocreştină, ridicată la sfârşitul sec. IV (după anul 370), în timpul împăraţilor Valens şi Valentinianus, şi refăcută în vremea lui Theodosius al II - lea, la începutul sec. V, deasupra unei cripte paleocrestine. Cripta (construită pe locul unui mormânt mai vechi, din sec. trei al erei noastre), acoperită cu o cupolă hemisferică, cu pandantivi, încadrată la exterior de timpane, adăpostea două morminte martirice, suprapuse. La nivelul inferior se găseau osemintele a doi martiri, cu nume necunoscute, iar la nivelul superior, într-un sicriu colectiv, osemintele a patru martiri, ale căror nume (Zotikos, Attalos, Kamasis şi Philippos), ca şi calitatea de Martiri întru Christos (“Martyres Hristou”) sunt consemnate, pe peretii criptei.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)